Mircea Lucescu: Meciul cu Lituania va fi „care pe care”. Ce le răspunde antrenorul naționalei celor care i-au criticat selecţia
Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la „un meci care pe care” în Liga Naţiunilor, cu Lituania, o formaţie care are în componenţă jucători cu calităţi fizice deosebite.
„Mă aştept la un meci foarte dificil, pentru că Lituania e o echipă cu calităţi fizice deosebite, jucători înalţi, puternici, bine pregătiţi fizic. Poate calitatea lor tehnică nu este la cel mai înalt nivel, dar din punct de vedere al omogenităţii sunt o echipă de înalt nivel. Sunt jucători care se sacrifică, nu cedează în duelurile individuale, o echipă care ştie să folosească pasele lungi şi fazele fixe. Astea sunt calităţile lor. Am admirat spiritul lor de dăruire, asta este componenta lor principală. Nu pot spune jucătorii care s-au remarcat, sunt cei care joacă în străinătate, sunt patru cinci şase jucători care evoluează la echipe destul de bune în campionate puternice. Aşa cum noi încercăm să câştigăm această grupă jucând fiecare meci la cel mai în alt nivel, aşa şi ei îşi joacă ultima şansă de a evolua în continuare în liga a treia, deci va fi un meci de care pe care până la urmă. Ei cu mijloacele lor, noi cu ale noastre mai tehnice, şi sper ca din această confruntare să câştigăm noi”, a declarat Mircea Lucescu.
Selecţionerul României a explicat motivul pentru care nu efectuează multe schimbări în rândul „tricolorilor” prin faptul că îşi doreşte să obţină rezultate favorabile şi că nu vrea să facă experimente, scrie Agerpres.
„Jucătorii au încă multe lucruri de învăţat, fotbalul este o modalitate de a te instrui, de a te educa. Nu e vorba doar de instinct, inspiraţie, talent. Noi avem jucători talentaţi care pot ajuta echipa să câştige. Eu nu sunt aici să fac experimente, eu sunt aici ca să câştig, să facem rezultate. După ce vom face rezultate ne vom gândi şi la experimente şi la promovări de jucători. Atunci când construieşti o echipă şi există jucători care au nişte relaţii de joc nu pot intra 2-3-4 jucători imediat. Este foarte greu, eu sunt obligat să speculez la maximum calităţile lor pentru a obţine rezultate, apoi mă gândesc şi la promovări”, a menţionat Lucescu.
El a precizat că nu se va lăsa influenţat de presiuni ale unor conducători de club care doresc impunerea unor jucători la naţională, aşa cum s-a întâmplat pe vremea când era selecţioner fiul său, Răzvan Lucescu.
„Urmăresc tot timpul, aduc mereu 2-3 jucători să văd dacă ei se pot lipi de ceilalţi. Trebuie să demonstreze că merită şi să performeze. Dacă performează e absolut obligatoriu din punctul meu de vedere să vină la echipa naţională. Sper ca echipa naţională de tineret să se califice şi să vină nişte jucători de acolo. Şi apoi dacă vom câştiga această grupă avem un interval de timp să putem vedea pe cei mai buni din fotbalul românesc, să facă parte din echipa naţională. Aşa că nu mă interesează ce gândeşte altcineva, trebuie să comenteze ceva. Ştiu că sunt presiuni din partea unor conducători ca să vândă jucătorii, aşa cum se făcea pe vremea lui Răzvan, şi nu vreau să nominalizez, pentru că se ştiu ei foarte bine”, a mai spus Lucescu.
Echipa naţională de fotbal a României va disputa partida cu Lituania, din cadrul Grupei C2 a Ligii Naţiunilor, marţi, la Kaunas (21:45), pe stadionul Dariaus ir Gireno.
Naţionala României a obţinut până acum trei victorii în Grupa a 2-a din Liga C a Ligii Naţiunilor, cu Kosovo în deplasare (3-0), cu Lituania la Bucureşti (3-1) şi 3-0, cu Cipru, la Larnaca.
Selecţionata pregătită de Mircea Lucescu este lider în grupă, cu 9 puncte, urmată de Kosovo, 6 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.
Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News