EURO 2020. Trei suporteri danezi s-au infectat cu varianta Delta la un meci, 4.000 de spectatori invitați să se testeze PCR
Oficialii danezi din domeniul sănătății au anunțat că au înregistrat cinci cazuri de COVID, dintre care cel puțin trei cu varianta Delta a coronavirusului, după meciurile găzduite la EURO 2020. Totul, în condițiile în care Copenhaga urmează să găzduiască, luni, 28 iunie, un meci din faza optimilor la EURO 2020: Spania contra Croației.
Cele trei cazuri de infecție cu varianta Delta s-au înregistrat după meciul Danemarca - Belgia de la Euro 2020, care s-a desfășurat la Copenhaga în 17 iunie, în prezența a 25.000 de spectatori. În plus, alte două cazuri de COVID au fost înregistrate după meciul de luni al Danemarcei împotriva Rusiei.
Ministrul danez al Sănătății, Magnus Heunicke, a declarat miercuri pe Twitter că aproximativ 4.000 de persoane au stat în tribuna unde au fost cele trei persoane testate pozitiv cu varianta Delta. Tocmai de aceea, autoritățile i-au îndemnat pe toți suporterii din tribuna C, indiferent în care dintre cele șase sectoare ale ei s-au aflat, să facă un test PCR de depistare a coronavirusului.
Vi har 3 tilskuere fra fodboldkampen Danmark-Belgien i torsdags, der er testet positive for deltavarianten. 4.000 tilskuere fra C-tribunen sektion 1,2,3,4,6 og 7 opfordres derfor til at blive PCR-testet. @STPS_DK og @DBUfodbold arbejder tæt sammen om effektiv smitteopsporing
— Magnus Heunicke (@Heunicke) June 23, 2021
Șeful Agenției daneze pentru Siguranța Pacienților spune că persoanele s-au infectat independent una de cealaltă, dar au contractat virusul în timpul meciului. Agenția precizează că a „conlucrat îndeaproape” cu federația daneză de fotbal pentru depistarea eficientă a infecțiilor.
Între timp, alte două cazuri pozitive de coronavirus au fost înregistrate după meciul de luni al Danemarcei împotriva Rusiei. „Nu știu despre ce variantă este vorba, dar, din nou, a fost vorba de un meci în care oamenii au stat foarte aproape unii de ceilalți”, a declarat Thomas Rydahl, cel care se ocupă de siguranța și securitatea meciurilor de la Copenhaga.
Potrivit presei daneze, fanii care au fost depistați pozitiv erau danezi.
Autoritățile daneze anunțaseră anterior că au depistat 29 de cazuri de infecții având legătură cu cele trei meciuri de la EURO 2020 găzduite de Copenhaga.
Toți suporterii care au asistat la cele trei meciuri de la Campionatul European de la Copenhaga au prezentat documente valabile care să demonstreze că nu sunt infectați cu COVID-19 înainte de a li se permite să intre pe stadionul Parken.
În ultimele zile, Danemarca raportează în jur de 200 de cazuri pe zi de infecții cu SARS-CoV-2, la o populație de 5,8 milioane de locuitori. În plus, începând din 2 aprilie, Danemarca a înregistrat 247 de cazuri de infectare cu varianta Delta a coronavirusului - detectată pentru prima dată în India.
Varianta Delta va reprezenta 90% din noile cazuri de COVID-19 în Europa până la sfârșitul lunii august, a avertizat recent Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Îngrijorările OMS
De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a exprimat îngrijorarea față de relaxarea restricţiilor în unele ţări care găzduiesc meciuri din cadrul EURO 2020 şi a cerut reacţii rapide după creşterea numărului de cazuri de coronavirus în apropierea mai multor stadioane ale competiţiei.
OMS a criticat și faptul că „unele stadioane care găzduiesc turneul cresc în acest moment numărul spectatorilor autorizaţi să vadă un meci”.
În Danemarca, începând din 17 iunie au fost acceptaţi 25.000 de spectatori, faţă de 16.000 prevăzuţi iniţial.
Citiți și: Danemarca, prima țară europeană care renunță aproape complet la purtarea măștii
Și autorităţile britanice, în ciuda creșterii cazurilor de infectare cu varianta Delta, au anunţat că peste 60.000 de spectatori vor fi prezenţi pe Wembley la semifinalele şi finala competiţiei, în loc de 40.000 prevăzuţi iniţial.
Budapesta este singurul oraş de la EURO unde meciurile au loc cu stadionul plin, în timp ce Dublin şi Bilbao au fost retrase de pe lista oraşelor gazdă deoarece nu au putut îndeplini condiţiile impuse de UEFA.
Dintre oraşele organizatoare, Sankt Petersburg a anunţat în ultimele zile o creştere a numărului de infectări, în timp ce Sevilla a înregistrat o scădere.
La Roma, autorităţile italiene au anunţat că deocamdată niciun caz de COVID detectat nu are legătură cu competiţia.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News