Galerie Foto EURO 2020. Austria, prima victorie la un Campionat European de fotbal: 3-1 cu Macedonia de Nord, la Bucureşti
Naţionala de fotbal a Austriei a reuşit prima sa victorie la un turneu final de Campionat European, 3-1 (1-1 la pauză) cu Macedonia de Nord, duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti. Acesta a fost primul meci organizat de România la EURO 2020.
Austria s-a impus prin golurile înscrise de Stefan Lainer (min. 18), Michael Gregoritsch (min. 78) şi Marko Arnautovic (min. 89), dar inspiraţia selecţionerul Franco Foda a făcut diferenţa, prin introducerea ultimilor doi marcatori. Golul de onoare al macedonenilor a fost reuşit de ''veteranul'' Goran Pandev (min. 28).
Începutul de meci a fost confuz, dar la prima ocazie clară de gol s-a deschis scorul - Sabitzer a trimis o diagonală splendidă şi Lainer a reluat acrobatic din voleu la colţul lung: 1-0.
Austria, fosta adversară a României din Liga Naţiunilor, a avut o şansă mare să se desprindă pe tabelă, dar Kalajdzic a reluat modest la centrarea aceluiaşi Sabitzer şi Dimitrievski a respins, potrivit Agerpres.
Doar zece minute a condus Austria, Macedonia de Nord reuşind egalarea după o serie de erori în defensiva echipei antrenate de Franco Foda: mai întâi Hinteregger a degajat în Sabitzer, mingea a ajuns în careu, portarul Bachmann a ieşit la intercepţie, dar a scăpat balonul după ce s-a ciocnit cu Alaba şi Trajkovski, iar Pandev a avut de îndeplinit o misiune simplă, trimiţând în plasă, 1-1.
Potrivit UEFA, Pandev, la 37 de ani, este al doilea cel mai vârstnic marcator din istoria EURO, fiind devansat de austriacul Ivica Vastic, care a marcat din penalty în 2008, contra Poloniei, la vârsta de 38 de ani şi 257 de zile.
Austria a avut în continuare posesia, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol până la pauză.
În partea secundă, meciul s-a asprit un pic, dar a crescut şi numărul erorilor tehnice comise de jucătorii celor două echipe.
Macedonia de Nord, echipă învinsă de România cu 3-2 pe Arena Naţională în martie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, a avut o oportunitate notabilă în min. 63, când Nikolov, fostul jucător al echipei FC Viitorul, a fost blocat de portar.
Un minut mai târziu, austriecii au trecut pe lângă gol, portarul Dimitrievski respingând salvator mingea trimisă de Gregoritsch.
Austria a continuat să atace poziţional, iar Macedonia de Nord a acţionat pe contre, însă de fiecare dată a lipsit ultima pasă.
Mutarea făcută de Foda, cu introducerea lui Michael Gregoritsch, a dat roade, atacantul Augsburg marcând al doilea gol al Austriei, devansându-l pe portarul Dimitrievski la centrarea perfectă a lui Alaba: 2-1.
Potrivit UEFA acesta a fost golul cu numărul 700 la turneele finale ale EURO.
Marko Arnautovic a tranşat soarta meciului în min. 89, după o pasă genială a lui Laimer şi o ieşire nefericită a portarului. O nouă mutare reuşită a lui Foda.
Austria, la al treilea său turneu final la EURO, a reuşit prima sa victorie, după două egaluri şi patru eşecuri. Ultimul succes austriac la un turneu final data din 1990, de la Cupa Mondială, 2-1 cu SUA.
Macedonia de Nord, la debutul său la un turneu final, nu a mai reuşit evoluţiile cu care a impresionat în meciurile cu România şi, mai ales, cu Germania, pe care a învins-o în martie în deplasare cu 2-1, în preliminariile CM 2022.
Celălalt meci din Grupa C va avea loc duminică, de la ora 22:00, la Amsterdam, între Olanda şi Ucraina.
În etapa a doua, pe 17 iunie, Macedonia de Nord înfruntă Ucraina la Bucureşti, iar Olanda primeşte vizita Austriei, în Amsterdam.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News