Live

CFR Cluj s-a calificat în turul 3 al Ligii Campionilor. Adversar redutabil în următoarea etapă a UCL

Data actualizării: Data publicării:

CFR Cluj s-a calificat în turul 3 al Ligii Campionilor, după ce a remizat, scor 2-2, pe terenul celor de la Maccabi Tel Aviv. În tur, scorul a fost 1-0 pentru campioana României, informează Mediafax.

CFR Cluj a început destul de slab partida din Israel, iar adversarii au deschis scorul încă din minutul 15, prin Blackman, după mai multe greșeli în centrul defensivei. Dezavantajul de pe tabelă s-a văzut rapid, însă, în jocul clujenilor, care au restabilit egalitatea 4 minute mai târziu. Bordeianu a fost faultat clar în careul advers, iar arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă. Culio și-a luat angajamentul executării și nu a ratat. A făcut 1-1. Până la pauză, CFR a mai marcat un gol. Atacantul Rondon și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 42, după o pasă a lui Culio.

În partea a doua, campioana României a preferat să se apere mai atent și să apeleze la un joc de posesie. La fel ca în prima repriză, nici ultimele 45 de minute nu au debutat prea bine, iar Maccabi a început să spere încă din minutul 48, după un gol al lui Cohen, intrat la pauză. Israelienii au continuat să atace până la ultimul fluier al arbitrului, dar nu au mai reușit să marcheze. S-a terminat 2-2, iar CFR Cluj va juca în turul 3, pentru un loc în play-off-ul Ligii Campionilor, cu scoțienii de la Celtic.

Echipele de start:
Maccabi Tel Aviv: Gianniotis – Kandil, Piven, Jair, Davidzada – Peretz, Glazer – Rikan – Blackman, Shechter, Micha
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Bordeianu, Culio, Djokovic – Deac, Omrani, Rondon

CFR Cluj va juca împotriva lui Celtic Glasgow în turul 3 al Ligii Campionilor

CFR Cluj şi-a aflat adversara din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, iar echipa lui Dan Petrescu va avea cea mai grea misiune de când a început aventura europeană în acest sezon.

Campionii României vor juca împotriva lui Celtic Glasgow, după ce scoţienii s-au distrat cu echipa din Estonia, Nomme Kalju. În turul din Scoţia, fotbaliştii antrenaţi de Neil Lennon au câştigat categoric, scor 5-0, iar returul a fost doar o formalitate. Celtic a câştigat şi în Estonia, scor 2-0 (7-0 la general), iar în turul 3 va întâlni campioana României. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Maccabi Tel Aviv, echipă de care CFR a trecut cu 3-2 la general, trupa lui Dan Petrescu va juca primul meci acasă, urmând ca meciul decisiv să aibă loc în Scoţia. Turul are loc pe 6 sau 7 august, iar returul pe 13 august.

Cum ar putea arăta echipa de start a lui Celtic împotriva CFR-ului: Bain – Ajer, Bitton, Simunovic, Bolingoli – Forrest, Brown, McGregor – Edouard, Griffiths.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Handbal feminin: CSM Bucureşti a fost învinsă la București de Ferencvaros, în grupa A a Ligii Campionilor

Capitala Olandei a interzis demonstrațiile după atacul asupra fanilor israelieni ai echipei Maccabi Tel-Aviv în Amsterdam

„Au cerut să le arăt pașaportul și apoi m-au luat la bătaie”. Mărturii ale suporterilor israelieni, despre violențele din Amsterdam

Recordul stabilit de Cristina Neagu, la ultimul sezon din carieră. A scris istorie în Liga Campionilor

Partenerii noștri