Bătaie generală în Copa America: jucătorii din Uruguay au urcat în tribune și s-au încăierat cu suporterii Columbiei
Scene cum numai în America de Sud se pot vedea. În semifinalele Copei America 2024 reprezentativa Columbiei a învins-o pe cea a Uruguayului cu 1-0. La un moment dat totul a explodat – jucătorii echipei din Uruguay au urcat în tribune să-i „pedepsească” pe suporterii echipei adverse...
Meciul disputat joi dimineață s-a lăsat cu violență cum rar se vede la cel mai înalt nivel. Mai întâi, jucătorii celor două echipe au format un meleu pe teren, apoi conflictul s-a mutat în tribune, scrie DigiSport.
Un fotbalist al echipei câștigătoare a relatat că, după meci, mai mulți suporteri ai Columbiei s-au deplasat în zona familiilor jucătorilor celor din Uruguay, moment în care în frunte cu Darwin Nunez, jucătorii din Uruguay au sărit în tribune și s-au luat la bătaie cu suporterii Columbiei! Se pare că ei au preceput mișcarea suporterilor columbieni drept o amenințare la adresa familiilor lor.
S-au împărțit pumni și picioare, dar nu numai! Nunez a aruncat cu un scaun, iar Bentancur, se pare, a nimerit pe cineva cu o sticlă în cap, în timp ce forțele de ordine au fost total depășite de situație.
Ce măsuri s-au luat
CONMEBOL ar urma să suspende 11 jucători din naționala Uruguayului chiar înainte de finala mică împotriva Canadei, care se va întâmpla în această noapte.
Și asta nu e tot. Liverpool, echipă de club la care joacă atacantul din Uruguay a anunțat că pornește o anchetă internă. Potrivit anunțului făcut de Twitter de jurnalistul britanic James Pearce, cei de pe Anfield îl vor suna pe Nunez pentru a discuta cele întâmplate, dar și pentru a se asigura dacă el și familia lui sunt în afara oricărui pericol.
De asemenea, Liverpool a anunțat că va dori să discute și cu reprezentanții Federației de Fotbal din Uruguay.
Editor : Sebastian Eduard
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News