Live

Alte trei cazuri de coronavirus la Dinamo, zece jucători infectați în total. Un fotbalist infectat și la CFR Cluj

Data actualizării: Data publicării:
Foto: facebook.com/FCDinamoOfficial

Clubul de fotbal Dinamo a anunţat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că încă trei jucători din lotul său au fost testaţi pozitiv la coronavirus după cele şapte cazuri depistate joi şi vineri, care au dus la amânarea partidei restante cu Chindia Târgovişte.

Actualizare 17:00. Un jucător de la CFR Cluj a fost testat pozitiv cu COVID-19, iar meciul cu FCSB din această seară nu se va mai disputa, relatează Digi Sport.

Partida era programată astăzi, de la ora 21:00, pe Digi Sport.


„Dinamo Bucureşti a anunţat astăzi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) că încă trei jucători au fost confirmaţi pozitiv la testul Real Time PCR pentru diagnosticarea Covid-19. Numărul jucătorilor dinamovişti confirmaţi pozitiv la testările efectuate în această săptămână a ajuns la 10”, a a anunțat clubul de fotbal.

„Toţi reprezentanţii echipei vor reface zilele următoare testul Real Time PCR pentru diagnosticarea Covid-19, conform prevederilor legale stabilite de ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii, pe perioada acestor zile fiind urmate măsurile impuse de Direcţia de Sănătate Publică”, a precizat Dinamo.

Liga Profesionistă de Fotbal a amânat partida restantă Dinamo - Chindia Târgovişte, care trebuia să se dispute la 16 iulie, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I.

Clubul Dinamo se confruntă pentru a doua oară cu probleme legate de COVID-19 după ce la 11 iunie, cu doar o zi înainte de reluarea campionatului Ligii I, a fost depistat pozitiv un angajat al clubului.

Lista jucătorilor cu coronavirus de la Dinamo

Vali Lazăr, Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Alexandru Răuţă şi Ştefan Fara au fost primii jucători testaţi pozitiv.

Vineri seară, Andrei Sin a mers la spital din propria iniţiativă după ce a acuzat simptome puternice.

Astăzi, alți trei jucători să fie testaţi pozitiv: Diogo Fabbrini, Aleksander Mitrovici şi Dan Talmaciu.

Partida Dinamo - Chindia Târgovişte, care era programată la 12 iunie, a fost amânată la momentul respectiv pentru 16 iulie. După cazurile din 16 iulie, aceasta a fost amânată încă o dată de Liga Profesionistă de Fotbal la o dată care urmează a fi stabilită ulterior.

Formaţia alb-roşie mai are un meci amânat, cel cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a, reprogramat de LPF pentru 23 iulie.

De la reluarea campionatului Ligii I, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo şi FC Botoşani, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică, relatează Agerpres.

De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

FCSB, Dinamo și Rapid riscă să nu primească licență internă și UEFA pentru sezonul 2026-2027

Fost crainic al clubului Dinamo, reținut sub acuzația de agresiune sexuală asupra unui băiat de 16 ani

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a murit la 72 de ani

Partenerii noștri