Live

Scrimera ucraineană Olga Kharlan, descalificată de la Mondiale pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Smirnova

Data actualizării: Data publicării:
În așteptarea salutului, rusoaica s-a așezat pe un scaun. Foto: Profimedia

Scrimera ucraineană Olga Kharlan a fost descalificată joi de la Mondialele de la Milano pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anna Smirnova, participantă în calitate de „sportiv individual neutru” la proba feminină de sabie, pe care o învinsese în primul tur al tabloului principal, informează AFP.

Anunţată pe tabloul oficial, descalificarea a fost decisă în urma refuzului lui Kharlan de a strânge mâna adversarei sale după victorie, potrivit unei surse apropiate de autorităţile acestui sport. Scrimera ucraineană a devenit joi prima reprezentantă a ţării sale care înfruntă o rusoaică de la invadarea Ucrainei în urmă cu aproape un an şi jumătate, datorită unei schimbări în politica guvernului său.

Un decret al Ministerului Sporturilor din Ucraina interzice sportivilor săi şi delegaţiilor oficiale să participe la competiţii unde figurează ruşi sau belaruşi. Modificat miercuri, decretul face referire doar la „sportivii reprezentând Federaţia Rusă sau Republica Belarus”.

Exceptând tenisul, unde jucătorii nu fac parte din delegaţii oficiale, nu au mai existat confruntări pe scena sportivă între reprezentanţi din cele două ţări de la declanşarea invaziei.

„Cei doi scrimeri (...) trebuie să dea mâna cu adversarul de îndată ce este anunţată decizia”, precizează regulamentul Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE), condusă până la izbucnirea conflictului de oligarhul rus Alişer Usmanov, care de atunci s-a retras.

Cvadruplă campioană mondială la sabie, Olga Kharlan a dominat-o clar pe Anna Smirnova (15-7) şi a refuzat să o salute sau să-i strângă mâna, fiind susţinută pe toată durata meciului de membrii delegaţiei Ucrainei, care au strigat „Slava Ukraini” („Glorie Ucrainei”). În așteptarea salutului, rusoaica s-a așezat pe un scaun.

Pe pistă, Kharlan s-a mulţumit cu un salut protocolar adresat arbitrului, evitând să facă la fel cu adversara sa. Ea nu a dat mâna cu aceasta şi şi-a prezentat sabia astfel încât lamele să se ciocnească, un gest care era obişnuit în acest sport la apogeul pandemiei de Covid-19, notează AFP, citată de Agerpres.

Ucraina consideră că descalificarea sportivei sale este „absolut scandaloasă”

„Decizia Federaţiei Internaţionale de Scrimă este manifestarea unei lipse totale de empatie” şi este „absolut scandaloasă”, a denunţat, pe Instagram, Mihailo Podoliak, înainte de a-i mulţumi Olgăi Kharlan pentru că a „reprezentat demn” Ucraina în competiţie.

Un decret al Ministerului Sporturilor din Ucraina interzice sportivilor săi şi delegaţiilor oficiale să participe la competiţii unde figurează ruşi sau belaruşi. Modificat miercuri, decretul face referire doar la „sportivii reprezentând Federaţia Rusă sau Republica Belarus”.

Exceptând tenisul, unde jucătorii nu fac parte din delegaţii oficiale, nu au mai existat confruntări pe scena sportivă între reprezentanţi din cele două ţări de la declanşarea invaziei.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Olimpică însărcinată în 7 luni”. O sportivă gravidă a reușit să ajungă în optimile de finală la scrimă la JO 2024

Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Europene

Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție

De ce a fost descalificat reprezentantul Olandei înaintea finalei Eurovision 2024

Partenerii noștri