Live

O marcă celebră revine în Formula 1

Data publicării:

Marca Alfa Romeo revine după mai bine de 30 de ani în Formula 1, în cadrul unui parteneriat între Ferrari şi echipa Sauber. Echipa elveţiană se va numi din sezonul viitor Alfa Romeo Sauber F1 Team.

Înţelegerea include o „cooperare tehnologică şi comercială strategică” şi un „schimb de inginerie şi know-how tehnic”, a arătata Sauber, într-un comunicat.

„Aceast acord cu Sauber F1 Team este un pas important în reformarea mărcii Alfa Romeo, care va reveni în Formula 1 după o absenţă de peste 30 de ani. O marcă de poveste care a făcut istorie în acest sport, Alfa Romeo se alătură altor importanţi constructori auto care participă în Formula 1. Marca însăşi va profita de schimbul de tehnologie şi know-how strategic, ca partener al unei echipe, Sauber, cu o experienţă de necontestat”, a declarat preşedintele Ferrari, Sergio Marchione.

În cadrul acestui parteneriat, Sauber speră să obţină semnătura pilotului Charles Leclerc, membru al Ferrari Driver Academy. Pilotul din Monaco, în vârstă de 20 de ani, a câştigat în sezonul 2017 seria „anticameră” a F1, Formula 2.

Constructor, dar şi furnizor de motoare, Alfa Romeo a fost în Formula 1 de la prima ediţie a Campioantului Mondial de Formula 1, în 1950. Giuseppe Farina a câştigat titlul mondial în 1950, la volanul unei Alfa Romeo 158, iar Juan Manuel Fangio, în 1951, cu Alfa Romeo 159. Între 1952 şi 1978 nu a mai participat în calitate de constructor, revenind în 1979 ca Autodelta, devenită ulterior Malboro Team Alfa Romeo şi Benetton Team Alfa Romeo, până la ultima participare, în 1985. Ca furnizor de motoare, Alfa Romeo a fost prezentă în F1 până în 1988 şi a colaborat cu echipe ca Brabham şi Ligier.

Compania Alfa Romeo face parte, începând din 1986, din grupul Fiat, care deţine şi Ferrari.

Sauber a terminat sezonul 2017 al Campionatului Modnial de Formula 1 pe ultimul loc, din zece echipe participante.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„SIE avea informații din 2023 despre influența Rusiei”, spune vicepreședintele Comisiei pentru control, după întâlnirea cu Vlase

Șeful SIE a zburat la Abu Dhabi ca să vadă Marele Premiu de Formula 1, când România era în plină criză de securitate

Sezonul de Formula 1 s-a încheiat la Abu Dhabi. McLaren, campioană la constructori. Ultima cursă, câştigată de Lando Norris

Piloții de Formula 1, deranjați de mirosul de marijuana, la Marele Premiu din Las Vegas: „Dacă ne-ar testa, am ieși pozitiv, jur”

Partenerii noștri