Cel mai scump pui de somn. Un suporter a adormit în timpul Super Bowl. Prețul unui bilet este de peste 8.000 de dolari
Un videoclip cu un suporter care doarme în timpul Super Bowl a devenit viral pe rețelele de socializare, luni, după ce Kansas City Chiefs a învins formația San Francisco 49ers, în finala Ligii naționale de fotbal american (NFL), scor 31-20.
Arena „Hard Rock Stadium” din Miami a fost arhiplină la evenimentul anului din sportul american, însă nu toți suporterii au privit cu interes partida. Un fan a fost surprins când doarme pe unul dintre scaune, în timp ce persoanele din fața sa urmăresc jocul, potrivit Mediafax.
„Acest bărbat a reușit cumva să doarmă în timpul Super Bowl. Suntem abia în primul sfert”, a scris Karisa Maxwell, jurnalista care a publicat videoclipul pe Twitter. Ulterior, ea a revenit cu mai multe detalii: „Tocmai ce s-a trezit. Ar trebui să-i spun? Nu! Prietenul lui îi arătă acum filmarea. Toată lumea a aflat. Ce să fac?!”.
Somehow, this man is sleeping through the #SuperBowl.
— Karisa Maxwell (@KarisaMaxwell) February 3, 2020
We’re still only in the first quarter. pic.twitter.com/erK0gfpqvQ
Faptul că suporterul respectiv a adormit în timpul meciului este unul inedit având în vedere că prețul mediu al unui bilet la Super Bowl a ajuns să fie 8.649 de dolari în ziua meciului, conform site-ului de specialitate SeatGeek.
Kansas City Chiefs a câştigat, duminică, ediţia cu numărul 54 a Super Bowl, după ce a învins în finala Ligii naţionale de fotbal american (NFL) formaţia San Francisco 49ers, scor 31-20, pe Hard Rock Stadium, din Miami. Pentru Kansas City Chiefs a fost primul titlu Super Bowl după o pauză de jumătate de secol. De asemenea, echipa condusă de Andy Reid este prima din istoria NFL care câştigă trei jocuri din play-off după ce a fost condusă la 10 sau mai multe puncte, potrivit CNN.
Editor web: C.T.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News