Africa de Sud s-a calificat dramatic în finala Cupei mondiale la rugby, după ce a învins la Anglia. Finala va fi cu Noua Zeelandă
Africa de Sud, campioana mondială en-titre, s-a calificat dramatic sâmbătă seara în finala Cupei Mondiale de rugby din Franţa, după ce a învins în semifinală Anglia cu scorul de 16-15 (6-12), pe Stade de France din Saint-Denis, informează Agerpres.
Selecţionata „Trandafirului” (Anglia) a condus aproape tot meciul, dar sud-africanii au reuşit să întoarcă scorul în ultimele minute de joc.
Englezii nu au reuşit să îşi ia revanşa în faţa selecţionatei „Springboks” (Africa de Sud) după finala din 2019, pierdută cu 12-32.
Handre Pollard, care a fost convocat de urgenţă, în timpul competiţiei, după accidentarea lui Malcolm Marx, a adus victoria Springboks, printr-o lovitură de pedeapsă de la 49 de metri transformată în min. 78.
Anglia avea 15-6 pe tabelă în min. 69, când RG Snyman a reuşit un eseu pentru campionii mondiali, care au prins aripi şi au reuşit să întoarcă rezultatul.
RG Snyman a marcat singurul eseu al partidei (69), Handre Pollard a înscris din două lovituri de pedeapsă (35, 78) şi o transformare (70), iar Manie Libbok a punctat şi el dintr-o lovitură de penalitate (21).
Toate punctele englezilor au fost semnate de Owen Farrell, din patru lovituri de pedeapsă (3, 10, 24, 39) şi un dropgol (53).
Arbitrul partidei a fost Ben O'Keeffe, din Noua Zeelandă.
Sâmbătă seara, în faţa a 78.098 spectatori, au evoluat echipele:
Selecționata Angliei: Steward - May (G. Ford, 78), Marchant, Tuilagi (O. Lawrence 74), Daly - Farrell (căpitan), Mitchell (Care, 53) - Curry (Vunipola, 33; Curry, 39; Vunipola, 69), Earl, Lawes - G. Martin (Chessum, 53), Itoje - D. Cole (Sinckler, 56), J. George, Marler (Genge, 53).
Selecționata Africii de Sud: Willemse (Le Roux, 44) - Arendse, Kriel, De Allende, Kolbe - Libbok (Pollard, 31), Reinach (De Klerk, 41) - Du Toit, Vermeulen (Fourie, 51), Kolisi (căpitan; K. Smith, 51) - Mostert, Etzebeth (Snyman, 46) - Malherbe (Koch, 56), Mbonambi, Kitshoff (Nche, 49).
În finală, Africa de Sud va întâlni Noua Zeelandă, care a învins Argentina cu 44-6, vineri, în prima semifinală.
Finala Africa de Sud - Noua Zeelandă se va desfăşura sâmbătă 28 octombrie, pe Stade de France din Saint-Denis, de la ora 22:00 (ora României), ambele echipe căutând să obțină al patrulea lor trofeu mondial,
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News