Live

Șoferul unui Ferrari care a lovit un polițist va fi propus pentru extrădare, având pe numele său mandat european de arestare

Data publicării:
Șoferul unui Ferrari care a lovit un polițist va fi propus pentru extrădare. Foto: Captură video

Șoferul de 42 de ani care, joi, a acroșat cu mașina un polițist din orașul Bocșa a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Acesta va fi prezentat vineri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin sistem videoconferință, pentru dispunerea arestării provizorii în vederea extrădării, având în vedere că pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare, de către autoritățile austriece, pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului.

IPJ Caraș-Severin a fost sesizat joi după-amiază prin apel la 112 despre faptul că un polițist din cadrul Poliției orașului Bocșa care dirija traficul rutier a fost acroșat de o mașină al cărei șofer a refuzat să oprească.

Din verificările efectuate s-a stabilit că polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire mașinii, aceasta ar fi încetinit, apoi ar fi accelerat din nou, moment în care l-ar fi acroșat pe agentul de poliție care se afla lângă mașină, solicitându-i conducătorului auto să oprească și să prezinte documentele pentru control.

Un alt polițist a tras trei focuri cu armamentul din dotare, mașina fiind oprită după aproximativ 400 de metri de către un alt echipaj de poliție.

Polițistul rănit a fost transportat la spital în vederea examinării și acordării asistenței medicale.

Șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat de 42 de ani din Reșița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

 

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Caraș-Severin a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele pe marginea drumului

Zeci de mașini de lux, găsite în garajul lui Bashar al-Assad, dictatorul sirian fugit la Moscova. Imagini cu colecția sa de vehicule

Cum se vede haosul politic din afara țării. Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari: E un război român contra român de neimaginat

AUR şi USR refuză semnarea proceselor verbale de renumărare a voturilor, la o secție din Caraș-Severin

Partenerii noștri