Live

Şoferiţă cu o alcoolemie de 1,23 mg/l, condamnată pentru mită. A încercat să scape de dosar cu 300 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Şoferiţă cu o alcoolemie de 1,23 mg/litru, condamnată la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru mită. Foto: Profimedia Images

O femeie în vârstă de 46 de ani, prinsă băută la volan, a fost condamnată la un an și zece luni de închisoare, după ce a încercat să mituiască polițistul care a oprit-o în trafic.

În aprilie anul trecut, femeia a fost depistată conducând cu o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca să scape de dosar, împreună cu un bărbat, a încercat să mituiască cu 300 de euro un polițist din Pielești, scrie Gazeta de Sud.

„În fapt, în data de 02.04.2022, în jurul orelor 15:40, pe raza comunei Robăneşti, pe DJ 641, un echipaj de poliţie rurală format din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Secția Rurală Pielești a surprins în trafic un conducător auto de sex feminin, care circula în zig-zag, iar după câteva sute de metri a intrat cu autoturismul într-un şanţ. În urma evenimentului, agentul de poliţie a procedat la testarea persoanei în cauză cu aparatul Drager Test, rezultând 1,23 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, au precizat polițiștii.

Femeia a fost dusă la Spitalul de Urgență din Craiova, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Un dosar penal a fost întocmit pe numele ei pentru conducere sub influența alcoolului.

După o zi, șoferița alături de un bărbat l-au sunat pe polițistul care a întocmit dosarul și l-au rugat să se întâlnească.

„La data de 03.04.2022, unul dintre agenții constatatori, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, a fost contactat telefonic, în mai multe rânduri, de o persoană de sex masculin, precum și de conducătoarea auto, în legătură cu dosarul penal întocmit în data de 02.04.2022. I-au solicitat insistent să se întâlnească în vederea restituirii permisului de conducere, precum şi pentru a-i înmâna un plic”, au mai explicat anchetatorii.

El a refuzat mita și și-a anunțat superiorul, precum și ofițerii anticorupție. Cei doi au fost prinși în flagrant, după ce i-au oferit ofițerului banii promiși.

Cei doi au fost trimiși în judecată în aprilie 2022. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. Ei și-au recunoscut fapta pentru a avea parte de reducerea pedepselor.

Bărbatul a primit un an și patru luni de închisoare cu suspendare, în timp ce femeia a primit un an și zece luni de închisoare cu suspendare.

Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de procurori la Curtea de Apel Craiova. Miercuri, pe 11 ianuarie, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asupra sumei de 300 euro. În rest, sentinţa Tribunalului Dolj a fost menţinută de judecători. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Al doilea bogătaș al Indiei, inculpat în SUA pentru fraudă și o mită de 250 de milioane de dolari

O șoferiță a ajuns în Parcul Central din Târgu Jiu: a trecut pe sub Poarta Sărutului și s-a oprit lângă Masa Tăcerii. Amenda primită

Partenerii noștri