Live

YouTube a devenit platforma preferată de conspiraționiștii care neagă schimbările climatice

Data publicării:
Conținutul „negare de tip nou” – atacuri la soluții, știință și mișcarea împotriva schimbărilor climatice – reprezintă acum 70% din toate teoriile privind negarea schimbărilor climatice postate pe YouTube. Sursa foto: Profimedia Images

Dacă ai ajuns pe YouTube în ultima vreme, s-ar putea să fi întâlnit pe cineva care susține că energia eoliană și solară nu funcționează, că creșterea nivelului mării va ajuta recifele de corali să înflorească sau că oamenii de știință care studiază clima sunt corupți și alarmiști. Centrul nonprofit pentru combaterea urii digitale (CCDH) a analizat mii de clipuri postate pe platformă și a identificat o schimbare radicală a tacticilor negărilor climatice în ultimii ani, notează CNN.

Acolo unde odinioară cei care neagau schimbările climatice respingeau de-a dreptul încălzirea globală ca pe o farsă sau înșelătorie sau susțineau că oamenii nu sunt responsabili pentru asta, au trecut acum la o abordare diferită, una care încearcă să submineze știința climatică, să pună la îndoială soluțiile climatice și chiar să pretindă că încălzirea globală va fi benefică ori inofensivă, în cel mai rău caz.

Un „nou tip de negare”

În ultimii cinci ani, s-a înregistrat o creștere „surprinzătoare” a acestui „nou tip de negare”, conform unei analize CCDH publicată marți, care sugerează, de asemenea, că această schimbare a narațiunii ar putea ajuta creatorii de videoclipuri YouTube să ocolească interdicția companiei de social media de a monetiza negarea climaică și conspirațiile.

Cercetătorii au analizat transcrieri de la peste 12.000 de videoclipuri postate între 2018 și 2023 pe 96 de canale YouTube care au promovat negarea climatică și dezinformarea. Transcrierile au fost analizate de inteligența artificială pentru a clasifica narațiunile de negare a schimbării climei folosite fie ca „negare de tip vechi”, fie „negare de tip nouă”.

Conținutul „negare de tip nou” – atacuri la soluții, știință și mișcarea împotriva schimbărilor climatice – reprezintă acum 70% din toate teoriile privind negarea schimbărilor climatice postate pe YouTube, conform raportului, față de 35% în 2018.

„Negarea de tip vechi” clasică ce susține că încălzirea globală nu are loc a scăzut de la 48% în 2018 la 14% în 2023, arată raportul. Afirmațiile că soluțiile climatice nu vor funcționa, totuși, au crescut de la 9% la 30% în aceeași perioadă.

„Ucigași” și „criminali”: Meteorologii se confruntă cu hărțuiri fără precedent

Imran Ahmed, director executiv și fondator al CCDH, a spus că raportul este, în anumite privințe, o poveste de succes.

„Mișcarea climatică a câștigat argumentul că schimbările climatice sunt reale și că dăunează ecosistemelor planetei noastre”, a spus el pentru CNN. Pe măsură ce impactul crizei climatice – de la valuri de căldură arzătoare, la furtuni aprige – afectează o parte mai largă a populației globale, narațiunile care neagă existența schimbărilor climatice devin din ce în ce mai puțin eficiente.

Dar, a adăugat el, este și un avertisment uriaș. „Acum, când majoritatea oamenilor recunosc vechiul tip de negare ca fiind contrafactuală și discreditată, negaționiștii climatici au ajuns la concluzia cinică, că singura modalitate de a deraia acțiunea climatică este să le spunem oamenilor că soluțiile nu funcționează.”

„Acest nou climat de negare nu este mai puțin insidios”, a spus Ahmed, „și ar putea avea o influență enormă asupra opiniei publice cu privire la acțiunile climatice pentru deceniile următoare”.

Îngrijorător este că mesajele conspiraționiștilor ajung mai ales la tineri

Este deosebit de îngrijorător din cauza tinerilor atrași de YouTube, potrivit CCDH. Un sondaj din decembrie de la Pew Research Center a constatat că YouTube este cea mai utilizată platformă de socializare, pe care a analizat-o, în rândul tinerilor cu vârste între 13 și 17 ani, folosită de aproximativ nouă din 10 dintre ei.

„Negaționiștii climatului au acum acces la un public vast global prin intermediul platformelor digitale”, a declarat Charlie Cray, strateg senior la Greenpeace, într-un comunicat. „Permiterea acestora să reducă în mod constant sprijinul public pentru acțiunile climatice – în special în rândul utilizatorilor mai tineri – ar putea avea consecințe devastatoare pentru viitorul planetei noastre.”

Schimbarea tacticilor de subminare a acțiunii împotriva schimbărilor climatice ar putea ajuta, de asemenea, creatorii să ocolească politica YouTube care le interzice să facă bani din conținutul care neagă schimbările climatice, sugerează raportul. În 2021, compania a interzis publicitatea pentru conținutul care „contrazice consensul științific bine stabilit cu privire la existența și cauzele schimbărilor climatice”.

Ce transmit reprezentanții YouTube

Cu toate acestea, YouTube poate câștiga până la 13,4 milioane de dolari pe an din reclamele din videoclipurile despre care raportul a constatat că vorbesc despre negarea climatică, conform calculelor CCDH, inclusiv reclame de la companii importante de îmbrăcăminte sport, hoteluri și organizații nonprofit internaționale.

„Nu sunt multe companii care ar fi bucuroase să vadă reclamele lor apărând alături de conținut clar de negare a schimbărilor climatice”, a spus Ahmed. „Și îmi imaginez că ar fi chiar furioși să afle că finanțează din neatenție conținutul care neagă schimbările climatice.”

Într-o declarație pentru CNN, un purtător de cuvânt al YouTube a spus că „dezbaterile sau discuțiile despre subiecte legate de schimbările climatice, inclusiv în jurul politicii publice sau cercetării, sunt permise”.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt a adăugat, „atunci când conținutul trece de linia negării schimbărilor climatice, încetăm să mai afișăm reclame pe acele videoclipuri. Afișăm, de asemenea, note informative sub videoclipuri relevante pentru a oferi informații suplimentare despre schimbările climatice și contextul de la terți.”

YouTube a spus că echipele sale de lucrează rapid pentru a examina videoclipurile care ar putea încălca politicile, apoi acționează asupra lor.

„O agendă pentru a vă controla”

Compania a spus că după ce a revizuit raportul CCDH, a constatat că unele dintre videoclipurile incluse au încălcat politicile existente privind schimbările climatice și de atunci a eliminat reclamele din ele. Cu toate acestea, reprezentanții platformei consideră că majoritatea videoclipurilor din analiză nu au încălcat politicile lor.

Michael Mann, un expert în climă de la Universitatea din Pennsylvania, care a studiat schimbarea narativă în negare, a spus că descoperirile sunt „deranjante”.

„Este extrem de puțin probabil ca acesta să fie rezultatul activității organice pe rețelele sociale”, a declarat Mann, care nu a fost implicat în studiu, pentru CNN. „Sugerează că actorii răi au depus un efort concertat pentru a arma rețelele de socializare într-un mod care este în mod special adresat tinerilor, recunoscând că aceștia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa status quo-ului industriei combustibililor fosili, așa cum demonstrează impactul extraordinar al tinerilor în „mișcarea climatică”.

Și Google ar trebui să ia măsuri

Ahmed a cerut Google să-și îmbunătățească politicile pentru a face față conținutului cu „negări de tip nou”.

„Solicităm Google să-și extindă interdicția privind monetizarea și amplificarea conținutului de „negare de tip vechi” pentru a include și „negarea de tip nou”, a spus Ahmed, adăugând că și alte companii de social media ar trebui să ia notă de constatările raportului.

„Solicităm altor platforme care pretind că sunt ecologiste să nu profite, să împartă venituri și, prin urmare, să recompenseze sau să amplifice conținutul clar de negare a schimbărilor climatice, care contrazice consensul științific”, a adăugat Ahmed. „Nu poți pretinde că ești verde, dar apoi să fii cel mai mare megafon din lume pentru dezinformarea legată de schimbările climatice.”

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CNA a dispus eliminarea materialelor legionare de pe YouTube și Facebook și a sesizat DNSC privind site-uri extremiste

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

Partenerii noștri