Live

The Guardian: Twitter întârzie cu cinci secunde afișarea site-urilor pe care Elon Musk nu le suportă

Data actualizării: Data publicării:
Twitter ar aplica o întârziere de cinci secunde care ar încetini accesul la anumite site-uri. FOTO: Profimedia Images

Mai multe site-uri și publicații de știri, pe care Elon Musk nu le suportă, s-au plâns că utilizatorii care le accesează link-urile de pe Twitter trebuie să aștepte cinci secunde pentru a fi disponibil conținutul acestora, a relatat marți Washington Post, citat de The Guardian.

Twitter ar aplica o întârziere de cinci secunde care ar încetini accesul la anumite site-uri - un proces cunoscut sub numele de throttling - inclusiv la New York Times, Reuters, Instagram și Blue Sky, o altă rețea socială.

Printre site-urile care au raportat această problemă se numără concurenți ai Twitter și publicații de știri care s-au aflat în vizorul proprietarului Twitter, Elon Musk, din cauza unor relatări critice. Washington Post a testat întârzierile și a constatat că, dacă cineva dădea click pe un link de pe Twitter care îl trimitea pe un alt site, link-ul se deschidea într-un ecran gol, durând câteva secunde până de încărca conținutul.

Întârzierea părea să implice doar linkurile t.co, un serviciu care procesează și prescurtează linkurile postate pe Twitter. Până marți după-amiază, problema părea să fie rezolvată, linkurile deschizându-se la o secundă după ce se dădea click.

Musk a dus o luptă continuă cu detractorii săi din presă. În aprilie, Twitter a etichetat BBC și NPR ca fiind „mass-media afiliată statului”, o mișcare care a stârnit proteste din partea acestor instituții și a personalului lor. Pe 12 aprilie, NPR a anunțat că renunță la Twitter.

În aceeași lună, Twitter a început să marcheze linkurile către Substack, o altă platformă, ca fiind nesigure. Această mișcare a venit după ce Substack a anunțat o nouă funcție, „Substack Notes”, care oferea o experiență asemănătoare cu cea de pe Twitter pentru baza de utilizatori a companiei, formată din autori de buletine informative și cititorii acestora, dintre care unii sunt abonați care plătesc. Substack a susținut că Notes și Twitter nu trebuie să fie competitori, ci ar trebui să se completeze reciproc.

Twitter, cunoscut acum sub numele de X, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea The Guardian.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Elon Musk valorează acum mai mult decât Jeff Bezos și Mark Zuckerberg la un loc

Partenerii noștri