Live

Sondaj: Opt din zece români spun că ar vrea să fie ajutați în gospodărie de un robot umanoid

Data publicării:
Robotul Sophia la Web Summit, în Lisabona, în 2018. Foto: GettyImages

Patru din zece români utilizatori de Internet (39%) deţin dispozitive inteligente pentru casă, la momentul actual, în timp ce opt din zece (80%) spun că ar lua în considerare ajutorul unui robot umanoid în gospodărie, relevă datele studiului "Digital Evolution: Connected Consumer Monitor".

Conform cercetării realizată de Exact Business Solutions, din perspectiva IoT (Internet of Things, n.r.), 11% dintre respondenţi afirmă că deţin camere de supraveghere video şi 4% dispozitive de purificare a aerului - ambele în creştere cu 3% faţă de anul 2019.

De asemenea, aproape 80% din totalul persoanelor intervievate spun că ar lua în considerare ajutorul unui robot umanoid în gospodărie, 55% s-ar gândi să susţină un interviu de angajare cu un robot, iar 52% ar fi pasageri într-o maşină condusă de un robot umanoid.

Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre copii, lucrurile devin mai nuanţate, în sensul că puţin peste o treime (34%) dintre cei chestionaţi ar fi de acord să-şi lase copiii la o şcoală în care profesorii sunt roboţi, în timp ce 30% şi-ar lăsa copilul în grija unui robot umanoid.

În ceea ce priveşte părerile respondenţilor legate de impactul tehnologiei, 94% dintre români consideră „o schimbare pozitivă”, o creştere semnificativă fiind consemnată în rândul celor mulţumiţi de faptul că „tehnologia avansează într-un ritm atât de alert” (83% vs 78%, în 2019).

Studiul de specialitate a fost realizat de Exact Business Solutions pe un eşantion de 1.054 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, rezidente în mediul urban şi rural şi utilizatoare de internet.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au stârnit hohote de râs în direct, după rezultatele parțiale ale alegerilor: ”Lucrurile sunt cam clare” / ”Eu așa zic”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Studiu: Patru din zece angajați români care lucrează în ture se simt epuizați la locul de muncă

Copiii români de la țară, victimele sărăciei. 250.000 dintre ei se culcă flămânzi seară de seară. „Am învățat că nu trebuie să renunț”

Cercetătorii au descoperit cauza fenomenului misterios al craterelor explozive din Siberia. „Un semn terifiant că Arctica se schimbă”

Orașul unde aerul este atât de poluat încât jumătate dintre locuitori cer ajutor medical

Partenerii noștri