Live

Oamenii de ştiinţă au reuşit să schimbe traseul fulgerelor cu ajutorul razelor laser. Cum ar putea fi folosită inovaţia

Data publicării:
Oamenii de ştiinţă au reuşit să schimbe traseul fulgerelor cu ajutorul razelor laser. Foto: Profimedia Images

Oamenii de știință au reușit pentru prima dată să modifice traseul fulgerelor folosind raze laser, o inovație care ar putea fi utilizată în viitor în jurul aeroporturilor, rampelor de lansare pentru rachete sau al clădirilor înalte, în locul paratrăsnetelor clasice, scrie The Guardian.

"Barele de metal sunt folosite aproape peste tot ca paratrăsnete, dar zona în care pot oferi protecţie este limitată de la câţiva metri, la câteva zeci de metri", a declarat Aurélien Houard, un fizician la Universitatea Politehnică din Palaiseau, Franţa, care a fost implicat în experiment.

"Speranţa noastră este să extindem zona de protecţie la câteva sute de metri, datorită energiei laserelor", a adăugat acesta.

Fulgerele pot atinge temperaturi de 30.000 de grade Celsius, de cinci ori mai ridicate decât suprafaţa Soarelui. Peste un miliard de fulgere sunt înregistrate în fiecare an, provocând mii de morţi, de zece ori mai mulţi răniţi şi pagube de zeci de miliarde de euro.

Paratrăsnetele tradiţionale - barele de metal care atrag fulgerele - sunt folosite pe scară largă încă de pe vremea perfecționării lor de către Benjamin Franklin, însă oamenii de ştiinţă caută de multă vreme modalităţi mai eficiente de a proteja clădirile sau alte obiective.

Houard şi colegii săi au folosit un laser puternic montat pe vârful muntelui Säntis, din nord-estul Elveţiei.

Laserul a fost montat pe vârful muntelui Säntis, din Elveția. Foto: Profimedia Images

Dispozitivul a fost montat pe un turn de telecomunicaţii înalt de 124 de metri, care este lovit de fulgere, în medie, de 100 de ori pe an.

Oamenii de ştiinţă au aşteptat furtunile care se produc între lunile iulie şi septembrie şi au declanşat pulsuri rapide de laser către cer, atunci când se adunau norii. Potrivit măsurătorilor, laserul a deviat patru fulgere pe durata experimentelor.

Însă un singur trăznet, care a avut loc pe 21 iulie, s-a produs în condiţii de cer suficient de senin pentru ca traseul fulgerului să fie filmat de două camere speciale. Imaginile arată că descărcarea electrică a urmat traseul laserului pe o distanţă de 50 de metri, ceea ce sugerează că a fost deviat.

Undele laser formează o cale mai uşor de urmat pentru descărcările electrice. Când o undă laser este îndreptată spre nori, aceasta ionizează moleculele de aer din jurul ei. Acest lucru crează un fel de filament care are o conductivitate electrică mai mare decât aerul care îl înconjoară. De aceea, aceste "filamente" atrag fulgerele.

Aurélien Houard spune că alte lasere mai puternice şi cu lungimi de undă diferite ar putea devia fulgerele pe distanţe şi mai mari decât cei 50 de metri din cadrul experimentului. Mai mult, spune cercetătorul, laserele ar putea declanşa fulgerele.

"Poţi evita în felul acesta să nimerească într-un alt loc, unde nu ai control", spune acesta.

Manu Haddad, care studiază fulgerele la Universitatea Cardiff, din Marea Britanie, spune că sistemul de lasere este mult mai scump decât paratrăsnetele clasice.

"Totuşi, laserele reprezintă o modalitate mai eficientă de a redirecţiona o descărcare electrică, iar acest lucru este mai important când vine vorba de protejarea instalaţiilor şi echipamentelor critice", a spus acesta.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sistemul laser care va revoluționa apărarea israeliană ar putea costa 2 dolari pe lovitură. Punctele slabe ale Iron Beam

”Am crezut că sunt bombe!”. Seară ”electrică” la Paris și alte regiuni din Franța, cu 40.000 de fulgere într-o oră și torenți de noroi

Marea Britanie a testat în premieră un laser antidronă

NASA a primit o transmisiune prin laser de la 225 de milioane de kilometri distanță

Partenerii noștri