Zeci de castori vor ajunge în sudul Munţilor Făgăraş pentru a purifica apa și a preveni inundaţiile
În sudul Munților Făgăraș vor ajunge în următorii trei ani, printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, 90 de castori pentru a purifica apele și a preveni inundațiile, anunță bzb.ro. Rozătoarele vor fi relocate din județele Sibiu și Brașov sau aduse din Germania și Cehia, din populaţia existentă pe râul Elba.
Potrivit sursei citate, proiectul aparține Fundaţiei Conservation Carpathia Braşov și este finanţat de Comisia Europeană prin programul LIFE Nature.
În ultimii doi ani au fost realizate mai multe studii științifice și socio-economice, alături de vizite în teren, care au dus la decizia de a elibera castorii pe râurile de munte. Activitățile vor avea loc în fiecare an, primăvara și toamna, atunci când se poate interveni asupra familiilor de castori fără a produce dezechilibre în structura acestora.
Conform specialiştilor fundaţiei, castorii vor contribui la purificarea şi filtrarea apei cu ajutorul barajelor pe care le construiesc, producând sedimente şi substanţe nutritive. De asemenea, aceste rozătoare vor spori bogăţia naturală a zonei prin crearea de zone umede, suprafeţe întregi bogate din punct de vedere natural, ce oferă hrană şi adăpost pentru păsări, peşti, insecte, amfibieni. Un alt beneficiu este încurajarea dezvoltării lăstarilor tineri de specii lemnoase, în special salcia.
În plus, castorii contribuie la extinderea zonelor umede şi creşterea capacităţii terenurilor de a stoca mai multă apă, astfel pot reduce semnificativ viteza debitului şi chiar stabiliza volumul de apă în urma ploilor abundente, atenuând efectul inundaţiilor. Activitatea lor poate ajuta, de asemenea, la susţinerea unui flux optim de apă în perioadele de secetă.
Castorii vor putea fi monitorizaţi
Castorii vor fi iniţial marcaţi cu emiţătoare, astfel încât să poată fi monitorizaţi. Odată ce puii acestor castori vor prelua controlul, rangerii fundaţiei vor continua să monitorizeze toate semnele de castori în viitor.
"Procesul de relocare şi monitorizare se va desfăşura ţinând cont în primul rând de biologia şi comportamentul acestei specii. În acest context, perioadele de relocare vor fi primăvara şi în primele două luni de toamnă, pentru a nu pune în pericol supravieţuirea în zonele în care vor fi relocaţi. Tot procesul va fi foarte atent supravegheat în toate etapele, respectiv capturare, transport, eliberare şi monitorizare ulterioară. Ceea ce ne dorim este să reuşim să implementăm acest proiect cu prejudiciu minim pentru această specie" a declarat Liviu Ungureanu, specialist castori Conservation Carpathia, pentru publicația Bună Ziua Brașov.
Fundaţia a anunţat că în perioada următoare va amenaja trei centre de informare turistică în Rucăr, Lereşti şi Nucşoara, judeţul Argeş, unde cei interesaţi vor avea ocazia să se delecteze şi documenteze cu privire la această specie si rolul ei în natură.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News