Live

Un vultur pleşuv, specie dispărută în România de aproape un secol, a poposit într-o gospodărie de lângă Focşani

Data publicării:

Un vultur pleşuv negru, o specie extrem de rară în Europa şi dispărută din ţara noastră de aproape un secol, a poposit marţi seară în gospodăria unui localnic de lângă Focşani, epuizat de drumul lung străbătut, şi a ajuns ulterior în carantina Centrului pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice Petreşti al Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB).


Foto: ziaruldevrancea.ro

"Vulturul pleşuv negru este o specie care a dispărut din zona noastră de foarte mult timp, din câte am înţeles de la începutul secolului XX. Exemplarul de care vorbim provine din Spania şi a ajuns să fie eliberat în Bulgaria, în încercarea de a repopula zona respectivă cu o populaţie stabilă, o populaţie cuibăritoare. Pasărea a aterizat în Vrancea din cauza faptului că s-a extenuat din pricina zborului foarte lung. El a venit dinspre Ucraina şi tranzita România în drum către casă, către Bulgaria", a declarat miercuri, pentru Agerpres, George Vlad, medic veterinar al ACBD.

Potrivit medicului veterinar, la acest moment pe teritoriul României se mai află încă un exemplar din această specie care face parte tot din proiectul bulgarilor de repopulare. Păsările au montate sisteme GPS care permit monitorizarea pe parcursul călătoriei şi pot indica locaţia lor.

"Sunt, din câte am înţeles, mai multe exemplare în Bulgaria. Două dintre ele au binevoit să facă o plimbare un pic mai lungă si au ajuns în România, unul la noi în centru şi unul se află în grija colegilor de la grupul Milvus, cei care ne-au şi anunţat de fapt de prezenţa vulturului în zona noastră. Ei ţin legătura cu cei care au implementat proiectul în Bulgaria", a spus George Vlad.

Exemplarul care a ajuns în Vrancea face parte din specia Aegypius monachus, este mascul şi se numeşte Kutelka. Vulturul pleşuv se hrăneşte cu carne, în special cu leşuri de animale. Lipsa hranei a fost cel mai probabil motivul pentru care pasărea, epuizată, a ajuns la sol.

"Din cauza călătoriei foarte lungi şi probabil din cauza faptului că nu s-a hrănit foarte bine în acest timp, s-a extenuat şi a ajuns la sol. El a fost monitorizat de bulgari, care au observat că a poposit un timp foarte lung într-un anume loc, atât el cât şi celălalt vultur care a poposit undeva lângă Sibiu. Nouă (ACDB - n.red.) ni s-a cerut ajutorul pentru că pasărea se afla foarte aproape de noi", a mai precizat George Vlad.

La acest moment, vulturul pleşuv negru se află în carantina de la Petreşti, urmând a fi luat de ornitologii bulgari şi dus în ţara vecină sau eliberat în Vrancea pentru a se întoarce singur în Bulgaria. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cutremur în România, miercuri după-amiază

Cutremur în România, duminică după amiază

Cutremur în România, marți seara

Cutremur în România, luni seara

Partenerii noștri