Live

Septembrie 2020, cel mai fierbinte septembrie din istorie. Căldură neobișnuit de mare în țările din jurul Mării Negre

Data actualizării: Data publicării:
Schimbarile climatice duc la fenomene meteo extreme, iar semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere. Sursă foto: Getty Images

Luna trecută a fost cel mai călduros septembrie de când se fac măsurători, anunță Serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei. Temperatura la nivel global a fost cu 0,05°C mai ridicată decât precedentul record, luna septembrie 2019. 

Temperaturile au fost mai mari în multe regiuni de pe glob - nordul Siberiei, Orientul Mijlociu, America de Sud, Australia -, dar au fost și locuri unde s-au înregistrat temperaturi mai mici decât media, în partea de este a zonei ecuatoriale a Pacificului, unde are loc fenomenul La Niña.

Temperaturile medii la nivel global au fost semnificativ mai mari în septembrie 2020 față de măsurătorile precedente:

  • cu 0,63°C mai ridicate decât media lunilor septembrie 1981-2020 
  • cel mai călduros septembrie de când se fac înregistrări
  • mai cald 0,05°C decât septembrie 2019, precedentul record
  • mai cald cu 0,08°C decât septembrie 2016, al treilea record înregistrat.

În Europa, septembrie 2020 a avut abateri mai mari decât la nivel global în privința temperaturilor medii înregistrate: 

  • cel mai călduros septembrie înregistrat vreodată
  • cu 1.8°C mai cald decât media lunilor septembrie 1981-2020
  • cu 0,2°C mai cald decât septembrie 2018, precedentul record

Europa se încălzește și fierbe în Marea Neagră

În Europa, temperaturile au fost mai ridicate în septembrie 2020 față de media 1981-2010. A fost semnificativ mai cald în țările din jurul Mării Negre și relativ mai cald în vestul Balcanilor, țările baltice și Franța. În alte părți, a fost mai rece decât media 1981-2010, de exemplu în Islanda.

Temperaturile au fost neobișnuit de ridicate în septembrie în nordul Siberiei, precum și în Oceanul Arctic. Prin contrast, a fost mai rece în nordul Groenlandei.

Recorduri de temperatură pe Glob

Septembrie 2020 a fost extrem de cald în Orientul Mijlociu. Au fost înregistrate noi recorduri de temperatură în Turcia, Israel și Iordania.

Israel s-a confruntat cu cel mai fierbinte septembrie întregistrat, iar în Iordania intensitatea și durata valurilor de caniculă au fost ieșite din comun.

Părți din nordul Africii și Tibet au avut temperaturi mult peste media lunii septembrie.

În vesul continentului nord-american temperaturile au fost de asemenea, mult mai ridicate decât media: maximul a fost atins la începutul lui septembrie în zona Los Angeles, cu 49°C.

Temperaturi record au fost înregistrate în Paraguay and sudul Braziliei. Australia a traversat al doilea cel mai călduros septembrie din istorie, după recordul din 2013.

Cel mai călduros septembrie înregistrat vreodată. Sursa foto: climate.copernicus.eu

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

„Trăim a șasea mare extincție”. Avertismentul celebrei experte în cimpanzei, Jane Goodall: Viitorul este aproape sortit dezastrului

Partenerii noștri