Live

Proiect ambiţios în Islanda. Replantează pădurile puse la pământ de vikingi

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Înainte de a fi colonizat de vikingi, teritoriul Islandei era acoperit cu păduri vaste care ofereau protecţie împotriva intemperiilor, însă acestea au fost puse la pământ de războinicii redutabili, motiv pentru care insula depune în prezent eforturi pentru reîmpădurire, în numele biodiversităţii şi al climei, relatează AFP miercuri.

Pădurile sunt atât de tinere sau de rare în această ţară încât, potrivit unui banc local popular, este suficient ca o persoană rătăcită în sălbăticie să stea în picioare pentru a găsi drumul înapoi.

Islanda este considerată ţara cu cea mai mică suprafaţă împădurită din Europa. Pădurile reprezintă un procent de doar 0,5% din teritoriul Islandei, potrivit unui raport publicat în 2015 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).

Veniţi pe apă din Norvegia, vikingii au cucerit acest teritoriu nelocuit din Atlanticul de Nord la sfârşitul secolului al IX-lea, pe atunci acoperit în special de păduri de mesteacăn, care reprezentau peste un sfert din suprafaţa insulei, în special în zonele de coastă.

Însă, în decurs de un secol, coloniştii au transformat pădurile în păşuni, iar lemnul în case. "Am pierdut 97% din pădurea originală", a declarat Adalsteinn Sigurgeirsson, director adjunct al serviciului forestier islandez.

Un masacru la care s-a adăugat efectul climei aspre şi a activităţii vulcanice care expune periodic solul la cenuşă, lavă şi gaze.

Lipsa copacilor accentuează riscul de eroziune şi împiedică acumularea apei, ceea ce grăbeşte fenomenul de deşertificare în ciuda eforturilor autorităţilor.

După anii '50 şi mai ales după anii '90, peisajul golaş din Islanda şi-a recuperat o parte din vegetaţia iniţială datorită unui plan ambiţios de reîmpădurire. Printre zonele vizate se numără şi Hafnarsandur (sud-vest), o vastă întindere de 6.000 de hectare acoperită cu nisip negru şi bazalt.
Hafnarsandur este ''unul dintre cele mai grave exemple de eroziune a solului din Islanda'', a declarat Hreinn Oskarsson directorul de strategie al serviciului Forestier.

Ajutor de la specii importate

Înarmat cu un "potti-putki" roşu, un instrument în formă de tub, Oskarsson plantează pini şi molizi Sitka, două specii de conifere din America de Nord, în încercarea de a proteja localitatea Thorlakshofn din apropiere de furtunile de praf recurente.

"Avem în plan un proiect de reîmpădurire pentru stabilizarea solului", a adăugat Oskarsson.

La poalele Muntelui Esja, cu vedere spre capitala Reykjavik, se află Mogilsa, unde este situată divizia de cercetare a Serviciului forestier din Islanda.

Alături de staţie se află o pădure plantată în urmă cu 50 de ani, unde copacii din specii importate cresc împreună cu singurul copac naţional din Islanda, mesteacănul.

În ciuda faptului că mesteacănul este nativ, eforturile de reîmpădurire se concentrează adesea asupra altor specii de copaci.

Problema cu mesteacănul, a explicat Adalsteinn Sigurgeirsson, director adjunct al serviciului forestier, este că nu e o "specie productivă".

"Aşadar, dacă există alte obiective, cum ar fi captarea rapidă a carbonului sau producerea lemnului... este nevoie de mai multă varietate în afară de monoculturile unei specii indigene", a spus el.

Zeci de pepiniere au fost înfiinţate în întreaga ţară pentru a facilita eforturile de reîmpădurire

La Kvistar, la aproximativ 100 de kilometri de Reykjavik, în fiecare an sunt produşi până la 900.000 de pini şi plopi. "Aceştia provin din Alaska, dar acum avem copaci de 30, 40, 50 de ani care ne dau seminţe, aşa că le colectăm şi le folosim pentru producţia de puieţi", a declarat pentru AFP Holmfridur Geirsdottir, specialist în horticultură şi proprietarul unei sere.

Copacii tineri sunt cultivaţi în interior timp de trei luni înainte de a fi mutaţi afară.

Însă, deoarece solul islandez are un nivel scăzut de azot, procesul de dezvoltare este lent, iar rata medie de creştere este de aproximativ 10% în comparaţie cu cea din pădurea tropicală amazoniană.

Paradox climatic

Guvernul islandez a făcut din reîmpădurire una dintre priorităţile sale în planul de acţiune privind clima, publicat în septembrie 2018.

Acesta menţionează absorbţia carbonului de către copaci drept una dintre modalităţile de reducere a efectelor schimbărilor climatice asupra ţării.

În mod paradoxal, schimbările climatice ajută la dezvoltarea ritmului de creştere a copacilor din Islanda.

"Temperaturile scăzute şi răcoarea din timpul verii au împiedicat creşterea pădurilor de aici, însă observăm schimbări în acest sens ca urmare a schimbărilor climatice", a declarat Sigurgeirsson.

"Încălzirea pare să grăbească creşterea copacilor din Islanda şi, prin urmare, şi rata de absorbţie a carbonului", a continuat el.

Începând din anul 2015, între trei şi patru milioane de copaci au fost plantaţi în Islanda, echivalentul a aproximativ 1.000 de hectare.

Aceasta, însă, este doar o picătură într-un ocean, comparativ cu cele şase până la şapte milioane de hectare împădurite în China în aceeaşi perioadă, notează AFP.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic adoptat de Camera Deputaților

Erupție vulcanică, văzută din avion. Imaginile spectaculoase surprinse de pasageri

Lava provenită de la erupția unui vulcan a înghițit parcarea unui celebru centru spa geotermal din Islanda

Partenerii noștri