Live

Președintele indonezian a fost declarat „vinovat de neglijență” în ceea ce privește poluarea din capitala țării, Jakarta

Data publicării:
O femeie indoneziană poartă o mască de protecție pentru față ca să se protejeze împotriva poluării aerului cu smog din Indonezia. Sursă foto: Profimedia Images

Un tribunal din Jakarta l-a declarat joi pe preşedintele indonezian Joko Widodo vinovat de neglijenţă în faţa poluării care sufocă acest oraş, capitala arhipelagului din sud-estul Asiei. Decizia reprezintă o victorie simbolică pentru apărătorii mediului, notează AFP.

Un grup de 32 de reclamanţi au lansat acum doi ani o acţiune în justiție împotriva şefului de stat, a guvernatorului Jakartei, Anies Baswedan, a miniştrilor mediului, sănătăţii şi de interne, precum şi a unor responsabili locali.

Cinci dintre cei şapte acuzaţi au fost găsiţi vinovaţi de „încălcarea legii”, a afirmat judecătorul principal al instanţei din districtul central al Jakartei, Saifuddin Zuhri, notează Agerpres. 

Tribunalul i-a somat pe cei cinci decidenți politici să adopte măsuri mai stricte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în capitală şi să controleze aplicarea acestor norme.

Jakarta, o aglomerare urbană care găzduieşte aproximativ 30 de milioane de persoane din cei circa 276 de milioane de locuitori ai Indoneziei, este unul din cele mai poluate oraşe din lume, iar experţii au avertizat împotriva efectelor devastatoare pe care le are calitatea necorespunzătoare a aerului asupra sănătăţii, în special în cazul copiilor.

Citește și: Cinci țări asiatice pun în pericol ambițiile climatice globale. Vor construi 80% din noile centrale pe bază de cărbune din lume

Poluarea din Jakarta este rezultatul emisiilor de la vehiculele din oraş, unde se creează ambuteiaje record, ale centralelor pe cărbune care înconjoară capitala, dar şi o consecinţă a obiceiului multora dintre localnici de a arde deşeurile.

Din anii 2000, nivelul de poluare din Indonezia este de trei-patru ori mai mare decât recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dacă nu se schimbă nimic în bine, locuitorii din Jakarta riscă să piardă în medie 5,5 ani din viaţă din cauza poluării, conform unui studiu realizat de Universitatea din Chicago, care a dezvoltat un index al calității vieții (Air Quality Life Index), care măsoară nivelurile de poluare a aerului în impactul lor asupra speranței de viață.

Reclamanţii, militanţi ecologişti, funcţionari şi un şofer de taxi, au urmărit prin acţiunea lor mai mult să le atragă atenţia locuitorilor Jakartei, încă prea puţin sensibili la problemele legate de mediu, şi nu au solicitat despăgubiri de la pârâţi.

Decizia instanţei le cere între altele autorităţilor să stabilească anual statutul calităţii aerului şi să-l facă public.

Citește și: Criza încălzirii globale: Semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Partenerii noștri