Live

Planeta va depăși pragul încălzirii globale de 1,5 grade Celsius până în 2027, avertizează oamenii de știință

Data actualizării: Data publicării:
Încălzirea globală ar putea avea un impact surprinzător asupra iernilor și să accentueze episoadele de frig extrem. Foto: Profimedia Images

Pentru prima oară în istorie, temperaturile vor depăși pragul de încălzire globală de 1,5 grade Celsius, peste nivelurile din era pre-industrială. Anunțul a venit în urmă cu puțin timp de la Organizația Meteorologică Mondială, care spune că acest lucru se va întâmpla în următorii cinci ani. Un avertisment cât se poate de îngrijorător, care dovedește încă o dată că omenirea nu face suficient pentru a limita încălzirea globală, notează BBC News.


Concret, oamenii de știință spun că acum există o șansă de 66% ca încălzirea globală să treacă peste pragul de 1,5 grade Celsius până în 2027. 

Șansele ca temperatura medie globală să crească sunt în creștere din cauza emisiilor provocate de activitățile umane și a evenimentului meteorologic El Niño, așteptat în această vară.  

Oamenii de știință subliniază că depășirea pragului de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, chiar dacă este îngrijorătoare, va fi probabil temporară. Cu toate acestea, cercetătorii climatici precizează că atingerea acestui prag ar însemna că lumea este cu 1,5 grade Celsius mai caldă decât era în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, înainte ca emisiile generate de combustibilii fosili din industrializare să înceapă cu adevărat să crească. 

Pragul de 1,5 grade Celsius a devenit un simbol al negocierilor globale privind schimbările climatice. Țările au convenit să „urmeze eforturile” pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius în conformitate cu Acordul de la Paris din 2015.  

Trecerea peste acest prag în fiecare an timp de un deceniu sau două ar avea efecte mult mai mari ale încălzirii globale, cum ar fi valuri de căldură mai mari, furtuni mai intense și incendii de vegetație mai distrugătoare.

Încă din din 2020, Organizația Meteorologică Mondială oferă o estimare a șanselor ca lumea să depășească pragul de 1,5 grade Celsius.

Acum trei ani, cercetătorii  au prezis că există o șansă mai mică de 20% de a scădea temperatura medie globală la ub 1,5 grade Celsius în următorii cinci ani. Până anul trecut, șansele ca temperatura medie globală să depășească pragul critic au crescut cu 50%, iar acum au ajuns la 66%, ceea ce oamenii de știință spun că înseamnă că este „mai probabil decât nu”. 

Citește și: „Ghid de supraviețuire pentru umanitate”. ONU publică un „avertisment final” pentru evitarea dezastrului climatic

Ce înseamnă depășirea pragului de 1,5 grade Celsius? 

Cifra nu este o măsură directă a temperaturii lumii, ci un indicator referitor la cât de mult sau cât de puțin s-a încălzit sau s-a răcit Pământul în comparație cu media globală pe termen lung. 

Oamenii de știință folosesc datele privind temperatura medie globală din perioada 1850-1900 ca o măsură a cât de fierbinte era lumea înainte de dependența noastră modernă de cărbune, petrol și gaz.  

Timp de zeci de ani, cercetătorii au crezut că, dacă lumea s-ar încălzi cu aproximativ 2 grade Celsius, acesta ar fi pragul care ar genera dezastre naturale enorme, dar în 2018 au revizuit semnificativ această estimare, arătând că trecerea peste pragul de 1,5 grade Celsius ar fi dezastruoasă pentru lume. 

Însă depășirea pragului de 1,5 într-unul din următorii câțiva ani nu ar însemna că limita Acordului de la Paris a fost depășită. Oamenii de știință spun că este încă timp să combatem încălzirea globală prin reducerea drastică a emisiilor. 

„Suntem într-adevăr acum la îndemâna unei depășiri temporare a praagului de 1,5 grade Celsius în ceea ce privește temperatura medie anuală și este prima dată în istoria omenirii când suntem atât de aproape”, a spus profesorul Adam Scaife, șeful prognozelor pe termen lung la Met Office, organizația care compilează datele de la agențiile meteorologice și climatice din întreaga lume.

Cercetătorii subliniază că temperaturile ar trebui să rămână la pragul de 1,5 grade Celsius sau să depășească acest prag timp de 20 de ani pentru a putea spune că pragul fixat în Acordul de la Paris a fost depășit. Depășirea limitei chiar și pentru doar un an este un semn îngrijorător că încălzirea accelerează și nu încetinește.

„Acest raport nu înseamnă că vom depăși permanent nivelul de 1,5°C specificat în Acordul de la Paris, care se referă la încălzirea pe termen lung de mai mulți ani”, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas. „Cu toate acestea, OMM trage un semnal de alarmă că vom depăși temporar nivelul de 1,5°C cu o frecvență tot mai mare”, a adăugat acesta. 

Citește și: Cercetătorii avertizează că lumea s-ar putea prăbuși într-un „ciclu apocaliptic” în lupta contra schimbărilor climatice

Ce diferență va face El Niño 

Există două elemente cheie - primul este rezumat de nivelurile continue ridicate ale emisiilor de carbon din activitățile umane care, în ciuda unei scăderi în timpul pandemiei, continuă să crească.

A doua parte se referă la apariția probabilă a El Niño, un fenomen meteorologic cu implicații globale. În ultimii trei ani, lumea a experimentat un eveniment La Niña care a atenuat într-o oarecare măsură încălzirea climatică. Dar căldura suplimentară pe care El Niño o va aduce la suprafața Pacificului va împinge probabil temperatura globală la un nou maxim anul viitor. Cu toate acestea, există încă incertitudine cu privire la debutul și amploarea evenimentului.

Arctica se încălzește mult mai repede decât restul lumii, iar acest lucru pare să aibă un impact asupra sistemelor meteorologice globale, inclusiv asupra curentului de aer, care a perturbat vremea în emisfera nordică în ultimii ani.

Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale, este posibil ca în acest an să fie mai puține precipitații în Amazon, America Centrală, Australia și Indonezia.

Citește și: ONU avertizează că omenirea trebuie să se pregătească pentru temperaturi record provocate de El Nino

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cercetătorii au descoperit cauza fenomenului misterios al craterelor explozive din Siberia. „Un semn terifiant că Arctica se schimbă”

Cum a deturnat realegerea lui Trump conferința pentru climă COP29. Președintele azer și-a schimbat total discursul

COP29, summitul anual al ONU pentru climă, a început la Baku. Ce spune trimisul SUA despre Trump și tranziția de la combustilii fosili

China este „îngrijorată” de planurile lui Trump legate de climă „și de Statele Unite după alegeri”. Reacții la Beijing

Partenerii noștri