Live

O bucată din cascada Clocota din Hunedoara s-a prăbușit. Ghid turistic: Este un fenomen natural. Nu se va interveni cu nimic

Data publicării:
O bucată din cascada Clocota din Hunedoara s-a prăbușit. Ghid turistic: Este un fenomen natural. Nu se va interveni. Foto: Shutterstock

Mai multe formaţiuni calcaroase formate pe rădăcinile unor copaci de la cascada Clocota, din staţiunea Geoagiu Băi, s-au prăbuşit din cauza greutăţii şi au reconfigurat căderea de apă, fenomenul natural petrecându-se fără ca vreun turist să aibă de suferit.

"Cascada nu este afectată. S-a prăbuşit o mică porţiune formată ca rezultat al unor depuneri calcice pe rădăcinile unor copaci din partea de sus a cascadei, dezvoltându-se ca un fel de stalactite. Este un fenomen natural. Nu se va interveni cu nimic şi credem că, în scurt timp, acestea se vor reface", a declarat miercuri, pentru Agerpres, Claudiu Nicolae Şimonaţi, consilier în turism la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Geoagiu Băi.

În urma prăbuşirii formaţiunilor calcaroase, cascada se prezintă acum ca o cădere de apă în două trepte, imaginea fiind mult mai spectaculoasă ca înainte, a apreciat consilierul în turism.

El a menţionat că pentru siguranţa lor, turiştii trebuie să respecte mai multe reguli şi să nu se mai expună la diverse riscuri. Unul dintre acestea se referă la faptul că anumiţi turişti, în căutarea unor fotografii spectaculoase, se poziţionau în spatele perdelei de apă a cascadei, lucru interzis.

Cascada Clocota s-a format pe cursul pârâului cu acelaşi nume din Geoagiu Băi, acesta colectând surplusul de apă mezotermală din staţiune. Căderea de apă are o înălţime de 40-43 de metri şi o lăţime de 22 de metri, fiind una dintre cele două cascade cu apă termală din România.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri