Live

Ministrul Mediului cere mărirea amenzilor pentru cei care hrănesc urşii pe marginea drumului. Cu cât se pedepsește acum această faptă

Data publicării:

Mircea Fechet, ministrul Mediului, declară că e nevoie de mărirea amenzilor pentru cei care hrănesc urşii pe marginea drumului, pentru că „unii le consideră ridicol de mici”. Pe marginea drumuriulor vor fi instalate panouri de avertizare, dar și camere de supraveghere pentru a-i surprinde pe cei care încalcă legea.

„În ceea ce priveşte urşii de pe Transfăgărăşan, am dispus colegilor mei trei chestiuni: instalarea de panouri de avertizare, pentru ca fiecare turist, cetăţean participant la trafic să ştie că hrănirea urşilor este interzisă şi se sancţionează cu amendă. Acele panouri au fost deja trimise către CNAIR şi vor fi instalate în curând. În al doilea rând, am dispus instalarea unor camera de supraveghere video, în acea situaţie în care turiştii nu respectă legea, pentru a-i putea sancţiona contravenţional ori de câte ori aceştia se opresc să hrănească urşii”, a spus ministrul Mediului, potrivit News.ro.

El a precizat că a dispus să i se comunice în fiecare săptămână câte amenzi se aplică.

„Am constatat că au fost aplicate un număr însemnat de amenzi, până acum trei săptămâni. Colegii de la Garda Forestieră şi de la Jandarmerie sunt pe Transfăgărăşan şi în alte locuri şi încearcă să explice că hrănirea urşilor nu face altceva decât să îi condamne la moarte”, a completat Fechet.

Ministrul a ţinut să menţioneze că e nevoie de mărirea cuantumului acestor amenzi.

„Cred că e nevoie şi de mărirea cuantumului acestor amenzi, pentru că unii le consideră ridicol de mici. De obicei, se aplică 1.500 de lei sancţiune, însă dacă o plăteşti în minimum 48 de ore cred că este 200 de lei. Luăm în calcul modificareaa legislaţiei primare, în sensul în care să putem să aplicăm când e cazul şi amenzi mai mari”, a mai spus Mircea Fechet.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

O ursoaică cu doi pui, filmată pe Transfăgărășan. Drumul este acoperit de zapadă și este închis pe timpul iernii

Ce este „mierea nebună”, un leac vechi de mii de ani care a pus la pământ întregi armate și îi face pe urși să își piardă mințile

Patru urși au fost văzuți într-un cartier din Alba Iulia. Localnicilor li s-a recomandat să rămână în case

Partenerii noștri