Live

Ministrul Mediului anunță controale la fabricile de ciment: „Deșeurile periculoase din alte țări nu au ce căuta în România”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

O investigație jurnalistică transfrontalieră ridică semne uriașe de întrebare privind modul în care ajung în România deșeuri periculoase, importate din vestul Europei, pe post de combustibil pentru fabrici de ciment. Documentarul „Secrete de Ciment”, publicat de Rise Project, arată cum legea este ocolită, atât în România, cât și în Italia, în folosul unor afaceriști fără scrupule, al mafiei italiene și al funcționarilor corupți. Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, spune că vor fi făcute controale la vămi și la fabricile de ciment, pentru că deșeurile periculoase nu ar trebui să ajungă în România.

„Nu mai pot fi doar bănuieli, încep să fie din ce în ce mai multe surse care vorbesc despre incinerarea unor deșeuri periculoase în fabricile de ciment din România. Deșeurile periculoase din alte țări nu au ce căuta în țara noastră. Transportul, depozitarea sau eliminarea sunt complet interzise”, a spus ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, la Digi24.

Ministrul spune că au fost găsite diverse tertipuri prin care unele companii fentează legislația, pentru a aduce astfel de deșeuri în România.

„Vom declanșa în primul rând controale vamale ale transporturilor de deșeuri care intră în țara noastră, fie pentru tranzit sau ca materie primă pentru industria reciclării. De asemenea, în paralel avem de gând să controlăm la fabricile de ciment, pentru că nu este normal ca noi, la nivel european, să fim campioni la ducerea la groapă și, evident, codași la reciclare, să reciclăm gunoi din alte țări, periculos, de altfel, dar sub diverse tertipuri ajunge ca și material reciclabil, iar gunoaiele și deșeurile din România, în loc să ajungă la reciclare, le vedem pe câmpuri”, a spus Alexe.

„Vrem să deschidem camioanele de deșeuri care intră în țara noastră, nu doar să ne uităm în hârtii. Hârtiile pot spune multe, doar că, atunci când ajungem în situația în care cercetăm acele camioane, vom vedea că acestea nu sunt deșeuri reciclabile, ci de altă natură. Până acum, instituțiile statului din subordine cred că verificau doar hărtiile și documentațiile. Trebuie să facem mai mult de atât”, a spus Alexe.

„Nu putem permite astfel de practici în România”, a adăugat el.

Punct de vedere CIROM:

CIROM (Patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România) face următoarele precizări ca urmare a informațiilor eronate vehiculate în presă în ultima perioadă despre industria cimentului.

Informațiile prezintă o realitate deformată și în antiteză cu eforturile susținute ale industriei cimentului pentru dezvoltarea unei economii circulare autohtone. Mai mult decât atât, se desconsideră eforturile depuse pentru a evita ca România să devină într-adevăr „o groapă de gunoi”, în contexul în care aproximativ 98% din deșeurile tratate în fabricile de ciment provin din România, având la baza si datele EUROSTAT.

Astfel, facem următoarele precizări:

Industria cimentului nu importă și nu a importat niciodată deșeuri periculoase. Printre membrii pe care CIROM îi reprezintă, se numără și companii reprezentative din această industrie, care au acționat și continuă să acționeze în conformitate cu cerințele de mediu, impuse atât de legislația din România, cât și de legislația europeană:

Deșeurile de pe lista „roșie” (deșeuri periculoase) – nici un membru CIROM nu importă și nu a importat astfel de deșeuri.

Deșeurile de pe lista „galbenă” (amestecuri de deșeuri nepericuloase destinate recuperării prin reciclare sau alte metode de valorificare, inclusiv deșeuri sortate din cele menajere) – importul lor este permis prin lege, după obținerea aprobărilor de la autoritățile competente din țara de destinație, adică din România in acest caz. Deși din punct de vedere legal acestea sunt permise, niciun membru CIROM nu a importat astfel de deșeuri din 2013, an la care de fapt se face referire in informatiile vehiculate in presa.

Deșeurile de pe lista „verde” (deșeuri nepericuloase destinate recuperării prin reciclare sau alte metode de valorificare, de exemplu: hârtie, cauciucuri uzate, plastic , cauciuc, textile din procesarea cauciucului etc ) – importul lor este permis prin lege fără notificarea prealabilă a autorităților competente din țara de destinație.

Din acesta listă verde fac parte și deșeuri care sunt importate de producătorii de ciment din România pentru a fi co-procesate. Spre deosebire de alte țări europene, în România chiar și aceste importuri se efectuează numai cu respectarea unor reguli stricte impuse fabricilor de ciment de către autoritățile de control române. Printre acestea se numără obligativitatea de notificare a acestor autorități cu 24 de ore înainte de sosirea transportului la destinație. Fiecare transport trebuie sa respecte aceasta procedură.

Nimeni nu controlează co-procesarea sau importurile pentru co-procesare” Din contră, întreaga operațiune de pre-tratare și co-procesare a deșeurilor în fabricile de ciment este strict legiferată, monitorizată și controlată atât periodic, cât și inopinat de autoritățile de mediu responsabile în acest sens.

Co-procesarea deșeurilor în fabricile de ciment din România este o soluție care ajută România să nu devină o groapă de gunoi. Ea este una dintre soluțiile recomandate de legislația în vigoare pentru protejarea resurselor naturale și gestionarea corectă a deșeurilor ce nu mai pot fi reciclate. Co-procesarea permite simultan reciclarea conținutului mineral și recuperarea energiei din deșeuri, fără a rezulta nicio cenușă sau alt reziduu care să necesite tratare ulterioară. Având în vedere temperaturile foarte ridicate din cuptoarele fabricilor de ciment (ajung până la aproximativ 2.000°C), transformarea deșeurilor în resurse alternative pentru procesul de producție al cimentului este o soluție eficientă. Complementară reciclării, această activitate face posibilă devierea deșeurilor de la gropile de gunoi și evită generarea de gaze cu efect de seră sau a metanului (gaz cu efect de seră de 21 de ori mai puternic decât CO2) care s-ar produce în urma depozitării deșeurilor.

Deși astfel de soluții de gestionare corectă a deșeurilor (precum co-procesarea) sunt prezente în România, peste 70% din deșeurile din România încă ajung să fie depozitate la gropi de gunoi în prezent, deoarece acestea nu se colectează separat.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiștii au descoperit 650 de tone de deșeuri periculoase în Arad: tonere, imprimante și resturi de plastic ambalate în saci de rafie

„Au făcut un pact cu diavolul”. O companie uriașă a plătit „taxă de protecție” grupării ISIS ca să își continue afacerile în Siria

Oprea: Avem tradiția industriei de petrol și gaze și posibilitatea de a capta și stoca carbon. Să menținem în România industria grea

Rezultate alegeri locale 2024 – numărătoare paralelă: Mihai Chirica a câștigat un nou mandat la primăria Iași

Partenerii noștri