Live

Mai mult de jumătate din banchiza Antarcticii prezintă risc ridicat de fracturare. Ce urmări poate avea fenomenul

Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Banchiza de gheaţă care înconjoară Antarctica şi care se întinde pe o suprafaţă de peste 900.000 de kilometri pătraţi riscă să se fărâmiţeze din cauza încălzirii globale, arată datele unui nou studiu realizat de cercetători de la mai multe universități americane și europene, transmite miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

Pierderea bruscă a acestor bariere naturale de gheaţă din jurul ţărmurilor antarctice ar putea precipita alunecarea gheţarilor în apă şi ar duce la creşterea nivelului oceanului global cu până la 1 metru până în anul 2100, conform unor studii anterioare.

Aceste banchize de gheaţă plutesc pe ocean, dar sunt ataşate de ţărm şi previn alunecarea unor segmente ale calotei glaciare antarctice în apă. Calota glaciară antarctică are suprafaţa mai mare decât a Statelor Unite şi a Mexicului la un loc.

Noul studiu a fost realizat de cercetători de la Columbia University (SUA) în colaborare cu oameni de ştiinţă de la universităţile europene din Edinburgh şi Utrecht. Ei au ajuns la concluzia că aproximativ 60% din banchiză este vulnerabilă în faţa unui proces de hidrofracturare (proces prin care apa se dezgheaţă şi îngheaţă în repetate rânduri, mărind liniile de fractură din respectivele secţiuni ale banchizei şi crescând riscul de fragmentare a acesteia).

"Am observat în trecut că prăbuşirea bruscă a unei banchize poate duce la accelerarea rapidă a deplasării gheţarilor din zona ţărmului şi, în timp, la creşterea nivelului mării", a declarat Martin Wearing de la Şcoala de Geoştiinţe a Universităţii din Edinburgh.

Studiul se bazează pe modele computerizate şi pe inteligenţa artificială cu ajutorul căreia au fost examinate imagini satelitare ale regiunii. 

Editor: B.P.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Trăim a șasea mare extincție”. Avertismentul celebrei experte în cimpanzei, Jane Goodall: Viitorul este aproape sortit dezastrului

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

România, pe lista țărilor unde s-au înregistrat morți din cauza evenimentelor meteo extreme amplificate de schimbările climatice

România, în fața crizei climatice. „Vom avea mai multe decese și pierderi economice mai mari”. Care sunt provocările majore

Partenerii noștri