Live

Experiment Digi24 | Cât de poluat este Bucureştiul

Data actualizării: Data publicării:

Poluarea nu cunoaşte limite. Particulele de praf, noxele, sunt de multe ori invizibile, dar cu toate acestea au un impact major asupra sănătăţii. Cât de poluat este Bucureştiul şi care sunt efectele acestui fenomen pe termen lung vedeţi într-un experiment Digi24, realizat de Teodora Iacob şi Florin Dizanov.

Teodora Iacob, jurnalist Digi24: Este ora 08.00. Începe experimentul Digi24. Ce ne propunem? Să aflăm pe pielea noastră cât de poluat este orașul în care locuim şi cum ne afectează asta în mod direct. Ce vom face? Voi purta o mască antipoluare care are două filtre, iar la sfârşitul experimentului vom vedea cum arată ele. Punem masca şi pornim...

Haideți să înțelegem mai bine ce e poluarea. Există trei tipuri de particule : cele de 0,1 microni, cele cu o dimensiune de 2,5 microni si vestilele particule PM10, acele particule care trebuie monitorizate permanent. Sunt atât de fine, de zece ori mai mici decât diametrul unui fir de păr, astfel încât ajung în plămâni, în sânge și se depun și pe țesuturi. De aceea sunt atât de periculoase ..

Cu fiecare gură de aer, inhalăm 28 de milioane de particule poluante.

Ne întâlnim acum cu Alin de la GreenPeace România, cu ajutorul căruia măsurăm în timp real nivelul de poluare din Bucureşti. Bună dimineața Alin, ce aparat ai acolo şi cum funcţionează?

Alin Tănase, coordonator campanii Greenpeace România: E un aparat care măsoară praful, pulberile în suspensie, particulele, are câteva pompe, îşi trage aerul şi măsoară particulele din acel aer. În acest moment, avem 125,7 microgram, limita este de 50 de mg pe m cub pt 24 de ore. Limita e depăşită de peste 2 ori. În Bucureşti sunt 6 staţii de monitorizare, din păcate, nu toate monitorizează praful, PM10, doar 3 iar in ultimele trei zile, toate au avtu o valoarea foarte ridicată.

România a fost dată în judecată de Comisia Europeană peantru aerul poluat din Bucureşti, Iaşi şi Braşov. Ţara noastră riscă amenzi uriaşe, chiar şi de 100.000 de euro pe zi.

O cauză majoră, poate cea mai mare a poluării este traficul infernal și implicit noxele emise de mașini. Bucureștiul ocupă locul 3 în lume în topul orașelor cu cel mai aglomerat trafic din lume. Ca să înțelegeți mai bine, un bucureștean pierde in medie 27 de zile pe an în ambuteiaje.

24.000 de români mor anual din cauza poluării

Marius Nasta este spitalul unde ajung bolnavii de cancer pulmonar sau afecţiuni cardio vasculare. E important să ştiţi: poluarea are implicaţii foarte grave asupra sănătăţii În 2016, de exemplu, aproape 24 de mii de romani au murit din cauza bolilor provocate de noxele din aer. Iar statul roman platește peste un miliard de euro pentru tratamentul bolnavilor de cancer pulmonar sau afecțiuni cardio vasculare.

Florin Mihălţan, medic pneumolog: Este foarte mult. Poluarea este considerată de noi pneumologii al doilea factor major de risc după tabagism. Dintre afecţiunile respiratorii, sunt exacerbările sau acutizările de astm, bronşită cronică sau emfizem. Există și o contribuţie la creşterea frecvenţei cancerului pulmonar.

O soluție care ne-ar veni în ajutor în lupta împotriva poluării ar fi spaţiile verzi. Nici la acest capitol nu stăm foarte bine, din păcate.

Carla Donciu, GreenPeace: OMS recomandă 50 mp pe cap de locuitori, în România avem 20 mp, iar în București sub 10 mp pe cap de locuitor.

În zilele cu cer noros şi vânt, emisiile poluante rămân foarte aproape de sol, ceea ce face ca aerul să fie mai dăunător faţă de zilele senine.

Ne întâlnim ceva mai târziu cu Lucian Mîndruţă, colegul nostru, şi el a făcut un experiment asemănător , până atunci haideţi să vedem care e nivelul de poluare intr un parc. Vom face asta cu ajutorul unei aplicaţii. Ce ne arată aplicaţia: calitatea aerului este foarte proastă.

Aplicaţia este realizată de o companie poloneză. În Bucureşti sunt amplasaţi 15 senzori care măsoară în timp real calitatea aerului.

Lucian Mîndruţă, realizator DigiFM: Ce să mi se întâmple? Plămânii mei au nevoie de aer, iar în Bucureşti nu e de bună calitate... Mergând 30 de km pe zi, seara când ajungeam acasă mă simţeam ca şi cum aş fi inhalat pietriş toată ziua. Dintre soluţiile pe care le-am găsit, am ales masca asta pe care o porţi şi tu... O mască pe care am dat 75 de lire, nu e foarte ieftină, dar promite să elimine undeva la 60% din praf. Am pus masca și abia după ce am mers vreo 2 săptămâni am realizat ce mi se întâmplase mie în cei 20 de ani de mers prin Bucureşti cu bicicletă. Fumasem în fiecare zi de fapt, fumasem diesel-ul, praful toate microparticulele din aer...

-Ne reluăm călătoria prin Bucureşti, eu voi purta în continuare masca şi vedem la sfârşit cum arată filtrele la finalul experimetului.

La 1 decembrie, în Bucureşti, s-a depăşit valoarea noxelor în 32 de zile. Limita este de 35 de zile într-un an.

Am ajuns la final. Vom vedea cum arată filtrele de pe mască pe care am purtat-o o zi întreagă în Bucureşti. Concluziile le trageţi dumneavoastră!

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

VIDEO Inundație în București, în apropierea stației de metrou Titan: O stradă este acoperită de apă, după ce o conductă s-a spart

Partenerii noștri