Costel Alexe, despre tăierile de copaci din Herăstrău: Trimit Garda Forestieră în control, nu mai putem tolera astfel de practici
Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului, a comentat la Digi24 imaginile publicate joi de Fundața Eco-Civica în care se vede un adevărat „măcel” în Parcul Herăstrău: o serie de copaci aparent sănătoși au fost tăiați. Fotografiile au fost realizate în data de 4 februarie, a precizat organizația de mediu, iar ministrul anunță că va trimite neîntârziat în control Garda Forestieră.
„Nu ne mai putem permite să avem în fiecare domeniu, în fiecare sector de activitate oameni care nu-și fac treaba. Mă uitam astăzi la acest caz din București, cu tăiat din parcul Herăstrău. Acolo s-au apucat de-au tăiat fără aviz de la APM (Agenția pentru Protecția Mediului - n.r.), fără aviz de la Direcția Silvică, iar mâine dimineață (vineri - n.r.), cei de la Garda Forestieră vor face un control acolo, astfel încât toți cei care se fac vinovați vor plăti. Dacă este contravenție sau infracțiune, cu siguranță dosarul va ajunge în altă parte, iar după aceea vom trimte și Garda de Mediu, să vedem dacă Autoritatea Publică Locală și-a făcut treaba și și-a respectat reglementările de mediu în vigoare”, a anunțat ministrul interimar al mediului, Costel Alexe, la Digi24.
„Nu mai putem tolera astfel de atitudini, astfel de practici și evident, nu pot accepta ca în România problematica de mediu să fie tratată cu jumătăți de măsură”, a adăugat Costel Alexe.
Ministrul interimar a arătat că Autoritatea Publică Locală trebuia să solicite aviz de la APM și de la Direcția Silvică și dacă era cazul să fie făcută vreo lucrare silvică, ea trebuia făcută respectând reglementările legale în vigoare.
Unde au fost polițiștii locali de la Sectorul 1?
„În Sectorul 6, de pildă - nu știu exact statistica la Sectorul 1, dar o să mă interesez - noi avem doi comisari la Garda de Mediu. Poliția Locală a Sectorului 6 are nu mai puțin de 20 de polițiști locali în Departamentul de Mediu. În momentul de față, e o presiune uriașă pe Garda de Mediu, care, cu bune, cu rele, trebuie să-și facă treaba și avem specialiști foarte buni și acolo, dar și Autoritatea Publică Locală are de zece ori mai mult decât Garda de Mediu și-mi dau seama: unde sunt toate aceste acțiuni de control? Unde au fost polițiștii locali de la Sectorul 1, care sunt specializați pe mediu, în acest caz?” - a arătat ministrul interimar al Mediului.
El a subliniat că are un mesaj public pe care vrea să-l transmită tuturor: „Toți factorii implicați în acțiunile de control și de reglementare trebuie să-și facă treaba, pentru că nu putem continua la nesfârșit cu astfel de practici și apoi să ne întrebăm de ce populația României nu mai are încredere în instituțiile statului și apoi de ce - cum suntem în cazul de față - Comisia Europeană sau instituțiile europene nu mai au încredere în măsurile și acțiunile noastre”, a punctat Costel Alexe.
Ambasada Suediei și „bam bam”-ul englezesc al lui Costel Alexe
Engleza îi dă bătăi de cap lui Costel Alexe
Ce spune ministrul Sănătății despre petrecerea din Parcul Herăstrău
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Mesajul Eco-Civica: Se taie ca-n codru într-un parc monument istoric!
„Imaginile prezentate nu sunt din Pădurea Băneasa, sau alte zone împădurite, ci din Parcul Herăstrău!!! Ele sunt surprinse de colegii de la Grupul Civic Aviatorilor in data de 4 Februarie 2020. Un adevărat măcel.
Se taie ca-n codru într-un parc monument istoric!!! Au fost solicitate tăierea a aprox. 300 (trei sute) de arbori și „toaletarea” altor 350 (trei sute cincizeci)! Am scris și pe litere ca să nu existe dubii.
Grupul a cerut să vorbească cu responsabilul lucrării, dar era în pauză de masă! Muncitorii au precizat că sunt de la ADP Sector 1.
Trebuie ca Direcția de Mediu a PMB să intervină imediat pentru a verifica viabilitatea arborilor, Societatea abilitată cu astfel de verificări deținând toată aparatura necesară.
Abia apoi vedem ce nu mai poate fi salvat și trebuie tăiat. Fiind parc monument istoric va trebui ca și Ministerul Culturii să-și dea avizul.
Sperăm să oprim tăierile ,,după ureche” !
Editor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News