Live

Climă „infernală”. Planeta este pe cale să se încălzească cu 3 grade Celsius, avertizează ONU

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Angajamentele statale actuale privind emisiile de gaze cu efect de seră în scopul limitării încălzirii globale vor duce în continuare omenirea către o încălzire a climei cu aproape 3 grade Celsius în acest secol, potrivit unei analize ONU publicate luni, informează Reuters.

Recordurile de temperatură au fost deja doborâte în 2023, iar fenomenele intense ale valurilor de căldură, ale inundațiilor și ale secetei au luat vieți și au afectat mijloacele de subzistență pe tot globul, ca reacție la o creștere a temperaturii de 1,4 grade Celsius până în prezent, transmite The Guardian. Oamenii de știință spun că urmează lucruri mult mai rele dacă temperaturile continuă să crească. Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat în repetate rânduri că lumea se îndreaptă spre un viitor „infernal”.

Raportul anual „Emissions Gap”, care evaluează promisiunile statelor în vederea combaterii schimbărilor climatice raportate la nevoile reale, a ajuns la concluzia că omenirea se va confrunta cu o încălzire cuprinsă între 2,5 grade Celsius şi 2,9 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, dacă guvernele nu îşi intensifică acţiunile climatice, conform Agerpres.

La o încălzire de 3 grade Celsius, oamenii de ştiinţă preconizează că omenirea ar putea depăşi mai multe puncte catastrofale fără întoarcere, de la topirea galopantă a calotelor glaciare la uscarea pădurii tropicale amazoniene.

„Potrivit tendinţelor actuale, planeta goneşte către situaţia fără întoarcere a unei creşteri cu 3 grade Celsius”, a spus secretarul general al ONU, Antonio Guterres. „Decalajul de emisii este mai degrabă un canion”. Liderii mondiali se vor întâlni în curând în Dubai în cadrul summitului anual ONU privind clima - COP28 - având drept obiectiv menţinerea pragului prevăzut în Acordul de la Paris, şi anume o încălzire a climei globale cu cel mult 1,5 grade Celsius.

Noul raport ONU oferă slabe speranţe în ceea ce priveşte şansele de a atinge acest obiectiv întrucât, potrivit documentului, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui să scadă cu 42% până în 2030 pentru a menţine încălzirea globală cu cel mult 1,5 grade Celsius.

Chiar şi în cel mai optimist scenariu, şansele de a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius sunt de doar 14%, un nou argument care se adaugă dovezilor ştiinţifice din ce în ce mai numeroase care sugerează că ţinta este imposibil de atins.

Emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global au crescut cu 1,2% din 2021 până în 2022, atingând un nivel record echivalent cu 57,4 gigatone de dioxid de carbon. Raportul a evaluat Contribuţiile Determinate Naţional (NDC), care trebuie să fie actualizate la fiecare cinci ani, pentru a determina astfel cât de mult s-ar încălzi lumea dacă aceste planuri ar fi implementate complet.

Sunt comparate angajamentele necondiţionate, „promisiuni care nu presupun nicio obligaţie şi care ar determina o creştere a temperaturii cu 2,9 grade Celsius”, cu angajamentele condiţionate, care ar menţine încălzirea la 2,5 grade Celsius.

„Situaţia este practic neschimbată în comparaţie cu raportul de anul trecut”, a spus Anne Olhoff, editorul ştiinţific al raportului.

Nivelul anticipat de încălzire este uşor mai mare decât estimările din 2022, care indicau atunci o creştere cuprinsă între 2,4 grade Celsius şi 2,6 grade Celsius până în 2100, întrucât raportul din 2023 a realizat simulări ale mai multor modele climatice.

Cu toate acestea, omenirea a făcut progrese după ce Acordul de la Paris a fost adoptat în 2015. Proiecţiile privind încălzirea pe baza emisiilor de la acea vreme „erau cu mult mai ridicate decât sunt acum”, a spus Anne Olhoff.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Un convoi umanitar ONU a fost atacat „cu violență” în Fâșia Gaza. Aproape 100 de camioane care transportau alimente au fost jefuite 

„Trăim a șasea mare extincție”. Avertismentul celebrei experte în cimpanzei, Jane Goodall: Viitorul este aproape sortit dezastrului

Cercetătorii au descoperit cauza fenomenului misterios al craterelor explozive din Siberia. „Un semn terifiant că Arctica se schimbă”

Partenerii noștri