Live

Când se va încălzi apa de la litoralul Mării Negre. Explicațiile climatologului Roxana Bojariu despre evoluția vremii în timpul verii

Data actualizării: Data publicării:
Turiști pe litoralul românesc. Foto: Inquam Photos / George Călin

Climatologul Roxana Bojariu a spus, luni seară, la Digi24, că posibilitatea de a face prima dată baie în apa de la litoralul Mării Negre la o temperatură mai confortabilă este spre sfârșitul lunii iunie. Expertul a explicat de asemenea care ar putea fi tendința meteorologică în acest sezon de vară și care sunt factorii care o influențează.

“E destul de dificil de răspuns. De ce? Pe lângă mersul sezonier, spre exemplu dacă în luna iunie deja dacă am fi mers cu anotimpurile normale am fi avut șanse, cu un bemol.

Chiar și în luna lui cuptor (iulie – n.red.), august putem nimeri la mare zile în care să fie foarte cald afară și apa foarte rece. E un fenomen caracteristic zonelor de coastă, datorită vântului de-a lungul coastei. Atunci când vântul bate spre sud, dinamica maselor de apă la coastă e în așa fel încât apa de la adâncimi mai mari, mai rece, este ventilată la suprafață, iar atunci sunt episoade cu apă foarte rece și nu poți să faci baie, deși e luna iulie sau august. Dar acestea sunt episoade de câteva zile”, a declarat climatologul Roxana Bojariu.

Aceasta spune că prima zi în care temperatura apei Mării Negre probabil va fi comfortabilă pentru a face baie va fi în a doua jumătate a lunii iunie.

„Venim pe o primăvară rece, ceea ce e foarte ieșit din comun, pentru că avem tendințe de creștere ale temperaturii și primăvara și vara cu semnal destul de puternic. Avem fluctuații naturale peste care se suprapune semnalul încălzirii globale, și atunci simțim efectul cumulat. Pe acest efect cumulat, cu fluctuații, poți să ai și episoade reci.

Când aveam această primăvară rece, Arctica «fierbea». Am avut temperaturi de peste 30 de grade în luna mai dincolo de cercul polar, ceea ce e fără precedent. Anul trecut în luna iunie am avut 38 de grade într-o localitate din Siberia nordică. Ceea ce simțim noi acuma, nu trebuie să vedem ca pe ceva global, din păcate. E tot un semn al perturbațiilor. Arctica se încălzește, aerul rece de acolo are șanse să facă probleme izolat în unele zone, deci există o reașezare continuă pe care natura încearcă să o realizeze, în condițiile în care omul o modifică”, spune climatologul.

Aceasta spune că episoadele de caniculă ar putea apărea cel mai probabil în a doua parte a verii.

„Vor exista episoade de caniculă în timpul verii, dar probabilitatea cea mai mare este să fie în partea a doua a sezonului, august sau chiar septembrie putând avea astfel de evenimente meteorologice.

Anul trecut am avut un val de căldură chiar la începutul lunii septembrie. Am avut atunci chiar egalări sau depășiri de recorduri pentru zilele respective din șirul de observații.

Există și un semnal că vara va fi mai degrabă secetoasă decât nu, dar este vorba de o exprimare probabilistă și scorurile la precipitații când faci estimări pe sezon sunt mult mai mici chiar și decât cea pentru temperatură, care oricum sunt mici – 60%.

Deci, pentru precipitații e foarte greu, chiar dacă modelele zic ceva, dar practic ele nu reușesc să prindă atât de bine precipitațiile, mai degrabă temperaturile. Însă tot pentru sudul Europei ar fi semnalul acesta.

Am avut precipitații, avem rezervă de apă în sol, însă aceasta se poate termina repede, mai ales cu temperaturi ridicate”, a explicat Roxana Bojariu.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Vremea se răcește, mai ales în estul și sudul țării. Ce temperaturi anunță meteorologii

România, pe lista țărilor unde s-au înregistrat morți din cauza evenimentelor meteo extreme amplificate de schimbările climatice

Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru un somn odihnitor

Partenerii noștri