Controversă pe numărul de urși din România. Câte exemplare există în țară. Fostul ministru Tanczos Barna vrea vânarea lor pe cote
Rezultatele preliminare ale recensământului urşilor bazat pe probe genetice dovedesc că mii de urşi din România nu au un habitat adecvat, a declarat şeful grupului de lucru care a realizat studiul, Barna Benedek, într-o declaraţie pentru portalul Székelyhon. Din cele 8.000 de probe analizate, concluzia este că există aproximativ 3.000 de urși, iar dacă rezultatele vor urma tendința dovedită că una din trei probe provine de la un specimen diferit, s-ar putea ca această cifră să urce la aproximativ 6.000 de exemplare, transmite hirado.hu. În acest context, fostul ministru al mediului, Tanczos Barna, actual senator UDMR, a anunțat că va depune un proiect de lege în Parlament pentru stabilirea unor cote de vânătoare pe următorii doi ani. ONG-ul de mediu „Agent Green” a reacționat la rezultatele studiului, punând la îndoială acuratețea informării, și cere ministrului actual al mediului să nu aprobe cotele de intervenție la acest animal.
Portalul de ştiri din Ţinutul Secuiesc reaminteşte că Asociaţia pentru Managementul Profesional al Faunei Cinegetice, condusă de Barna Benedek, a câştigat licitaţia publică pentru realizarea acestui studiu ştiinţific, anunţată de Ministerul Mediului din România. Pe baza rezultatelor cercetării, autorităţile ar urma să modifice gestionarea populaţiei protejate a urşilor bruni, care ridică probleme tot mai grave în localităţi.
Grupul de lucru este format din experţi din judeţul Covasna şi de la Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Buzău. 300 de persoane efectuează munca de teren, colectând mostre de păr, ţesuturi şi excremente pentru prelevarea probelor genetice – scrie portalul.
Până în prezent au fost analizate peste 8.000 de probe şi s-a constatat că una din trei probe provine de la un animal diferit, astfel s-a dovedit deja existenţa a aproape 3.000 de urşi.
Potrivit lui Barna Benedek, dacă rezultatele continuă să urmeze această tendinţă, se va putea dovedi existenţa a aproximativ 6.000 de exemplare. Totuşi, această cifră este departe de a reprezenta populaţia totală, ea poate fi mărită cu 25-30%, deoarece este imposibil să se obţină probe genetice de la toţi urşii, mulţi dintre ei trăind în locuri inaccesibile oamenilor, a declarat expertul pentru portalul de ştiri.
„Urşii care intră în sate, oraşe, case, care cerşesc mâncare de la automobilişti, ar trebui împuşcaţi”
El a reamintit că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marian Drăcea”, în urma unui studiu de habitat, a ajuns la concluzia că în ţară există habitat suficient pentru cel mult 4.000 de urşi, astfel că se poate spune că 2.000 de animale sunt nevoite să trăiască în afara habitatului lor natural.
„Eu susţin că aceşti urşi care intră în sate, în oraşe, în case, care cerşesc mâncare de la automobilişti, ar trebui împuşcaţi, pentru că ei deja transmit acest comportament şi puilor lor. Aceasta este singura modalitate de a inversa şi de a elimina această anomalie comportamentală”, a declarat Barna Benedek, citat de Székelyhon.
Potrivit expertului, relocarea nu este o soluţie, 99% din animalele mutate se întorc în locul de unde au fost ridicate sau cauzează probleme similare în noua locaţie. El a mai atras atenţia că 10% din habitatele potrivite pentru urşii din România şi-a pierdut capacitatea de susţinere în ultimii zece ani, din cauza diverselor investiţii, prin urmare ar trebui redus şi impactul activităţii umane.
El a precizat că recensământul urşilor pe baza probelor genetice ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul anului, ministerul însă intenţionează să prelungească contractul pentru a obţine o imagine mai exactă. Colectarea de probe poate furniza, de asemenea, date ştiinţifice valoroase privind compoziţia pe vârste şi sexe a urşilor, despre utilizarea teritoriului de către urşi, precum şi aria lor de deplasare, a subliniat Barna Benedek.
În trecut, Ministerul Mediului autoriza companiilor de vânătoare împuşcarea a 400-450 de urşi pe an, însă în anul 2016 vânătoarea de urşi pentru controlul populaţiei a fost interzisă, iar populaţia s-a înmulţit rapid. Animalele mari intră din ce în ce mai des în zonele populate, provocând de multe ori vătămări corporale şi daune materiale.
Potrivit fostului ministru al Mediului, Barna Tánczos, în ultimii şapte ani numărul provocărilor de daune de către urşi în România a crescut de 50 de ori, iar valoarea daunelor de 500 de ori. Dacă până acum rapoartele privind pagubele provocate de urşi proveneau din şapte judeţe, în mare parte din Transilvania, anul trecut au fost afectate deja 23 de judeţe, jumătate din judeţele ţării.
Tanczos Barna va depune un proiect privind controlul populaţiei de urs brun
Senatorul UDMR Tanczos Barna va depune un proiect de lege menit să reglementeze, ca o măsură tranzitorie, controlarea fenomenului de extindere a habitatelor de urs brun, respectiv reintroducerea vânătorii pe baza unei cote stabilite în baza studiilor efectuate de institutele de cercetare şi universităţile din România, transmite Agerpres.
Fostul ministru al Mediului vrea ca proiectul de lege să aibă susţinerea tuturor grupurilor parlamentare şi, de aceea, acesta va fi depus săptămâna viitoare, la Parlament, după ce va avea peste 100 de semnături de la toate partidele.
„Am început strângerea semnăturilor pentru acel proiect de lege prin care propunem introducerea unor măsuri ferme de control al populaţiei de urşi bruni în România pe baza studiilor efectuate de institutele de cercetare şi universităţile din România. De asemenea, avem deja câteva date din studiul de evaluare genetică a populaţiei de urşi bruni din România.
Strângerea de semnături înseamnă o susţinere în Parlament a acestei iniţiative. Desigur, primele semnături vin de la grupul UDMR, pentru că este o iniţiativă a noastră, a grupului UDMR, dar alte zeci de semnături au apărut alături de acestea pentru că şi celelalte partide văd cât de gravă este această problemă şi reprezentanţii celorlalte partide văd că este nevoie de o intervenţie bazată pe studii ştiinţifice, dar ferme pentru a proteja viaţa umană şi pentru a avea un control ştiinţific bazat pe studii asupra populaţiei de urşi bruni din România”, a declarat Tanczos Barna, pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, zilele trecute s-a văzut ce înseamnă implementarea Ordonanţei 81/2021 care permite intervenţia imediată în cazuri critice.
„Mai multe exemplare au fost recoltate pentru că erau agresive şi a fost bine că există o soluţie locală, fără a fi nevoie de aprobare de la Bucureşti, fără a pune în pericol vieţi omeneşti.
Acest pachet care a fost elaborat de către mine şi colegii mei din UDMR, în perioada guvernării, conţine şi celelalte elemente de sprijin financiar pentru garduri electrice, pentru fermieri - plata compensaţiilor acolo unde au fost pagube, dar ele nu sunt suficiente. Pachetul trebuie să fie întreg - intervenţie imediată, cotă de vânătoare, sprijin financiar pentru a proteja culturile şi fermele, respectiv plata compensaţiilor la timp, astfel încât efectele acestui pachet să fie benefice pentru specie şi pentru om”, a explicat parlamentarul UDMR.
Proiectul care va fi depus la Parlament prevede reintroducerea vânătorii, pe baza unor cote stabilite în urma unor studii.
„Proiectul prevede reintroducerea vânătorii pe baza unei cote care s-a stabilit de către institutul de cercetare care a elaborat studiul anul acesta, reintroducerea regulilor pentru vânătorii care pot pune în practică cotele prevăzute de lege. Propunem cotă fixă pentru anii 2024 şi 2025 ca un prim pas, prin încercarea de a controla fenomenul de extindere a habitatelor şi fenomenul de creştere a populaţiei.
Vedem între timp şi primele analize din studiul genetic şi acolo lucrurile sunt foarte clare - mii de exemplare de urs trăiesc în habitate suprapopulate, dar acolo, cu siguranţă, în ultimele luni, vor veni şi concluziile specialiştilor. Am propus introducerea unei cote de vânătoare pentru anii 2024 şi 2025.
În cazul în care Parlamentul ia această decizie, este practic o măsură tranzitorie până când ministerul va aproba, la rândul său, acele elemente care ar trebui să fie în ograda ministerului, dar în momentul de faţă, din câte văd, nu există o disponibilitate de intervenţie promptă, hotărâtă şi eficientă în acest domeniu”, a transmis Tanczos Barna.
Agent Green: „Urșii s-au ascuns în zone inaccesibile și au fost constipați pentru că nu au lăsat excrementele necesare”
ONG-ul de mediu „Agent Green” a reacționat la rezultatele studiului, punând la îndoială acuratețea informării și cere ministrului Mircea Fechet „să nu aprobe nici măcar cotele de intervenție întrucât se riscă destructurarea și periclitarea viabilității speciei de urs brun în mod iremediabil”.
„Gata! A venit rezultatul evaluarii genetice a urșilor, rezultatul spectaculos fiind ca s-a dovedit ca avem sigur 3000 de urși în țară! Adică avem o certitudine despre ceva care era o certitudine! Nu tu densității, structura pe sexe, trenduri.....! Se sugerează .....ca să știm și sa fim preveniți, ca timpul a fost scurt, ca urșii s-au ascuns în zone inaccesibile și au fost constipați pentru ca nu au lăsat excrementele necesare și ca mai este nevoie de încă un an ca să arate că sunt 6000!
Pentru cei care țipau că avem 15.000 de urși în România, scotociți bine orice tufa, dați cu laxativ prin pădure și eventual mai adunați și niște excremente de urs de pe la vecini dacă vreți să vă iasă cifrele care avantajau formula de calcul și cotele de recoltă. Altfel nu vă văd prea bine cu doar 3000 de CNP-uri de urs!
«Până în prezent au fost analizate peste 8.000 de probe şi s-a constatat că una din trei probe provine de la un animal diferit, astfel s-a dovedit deja existenţa a aproape 3.000 de urşi.......dar daca continuăm așa o să fie 6.000!»
În acest context de maximă incertitudine referitor la mărimea și calitatea populației de urs, Agent Green cere ministrului Mircea Fechet să nu aprobe nici măcar cotele de intervenție întrucât se riscă destructurarea și periclitarea viabilității speciei de urs brun în mod iremediabil. Este clar că avem o problemă de degradare masivă a habitatului și de habituare a speciei, iar ministerul trebuie să aplice de urgență planul național de acțiune aprobat încă din 2018”, arată mesajul ONG-ului Agent Green, pe Facebook.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News