Live

2.500 de păduri plantate de la zero și reîmpădurirea zonelor defrișate. Anunțul Ministerului Mediului

Data actualizării: Data publicării:

Statul român promite să replanteze pădurile căzute sub drujbe. Ministerul Mediului spune că, începând cu această primăvară, va planta 2.500 de păduri de la zero si va reîmpăduri alte terenuri decimate de om sau natură. Campania presupune o investitie de 300 de milioane de lei.

50 de milioane de puieți vor fi plantați în acest an, în primăvară și toamnă. Cei mai mulți ajung în județul Suceava, 6.6 milioane, 1,9 milioane în județul Harghita și 1,5 milioane în Maramureș.

Costel Alexe, ministrul Mediului: Știm cu toții că de ani de zile, pădurile din România se află sub suferința tăierilor ilegale vrem să tragem un semnal de alarmă: acolo unde s-a tăiat, legal sau ilegal, unde avem terenuri degradate, este datoria statului român să împădurească aceste zone.
Situația pădurilor defrișate din România a ajuns la urechile oficialilor de la Bruxelles, iar Comisia Europeană a activat luna aceasta procedura de infringement. Ministerul spune ca pentru a compensa o parte din pierderi, va planta peste 2500 de păduri de la zero. Cele mai multe în județele Suceava - 360, Maramureș - 140 și Sibiu - 90. Puieții plantați în acest ani vor prelua rolul de pădure peste 20 de ani.

Florian Băncilă, șeful Ocolului Silvic Brănești: Aceasta ghindă semănată, care deja a încolțit și de unde va rezulta acest puiet care în doi ani de zile se dezvoltă atât: cu rădăcina și tulpina. Deci acest puiet are doi ani și urmează să fie plantat în această campanie.
Oricine dorește să fie voluntar se poate înscrie pe site-ul Ministerului Mediului. Trebuie să specificați în ce județi doriți să plantați copaci.
Mihai Enescu, reprezentant „Plantăm fapte bune”: În orice acțiune de masă în parteneriat cu Romsilva sau ocoalele private, prima etapă constă în partea de instruire: niciun voluntar nu merge în teren dacă nu a fost instruit, mai ales despre tehnica corectă de plantare, dar și chestiuni ce țin de protecția muncii.
Vizate sunt și terenurile unde vremea rea a pus la pământ pădurile. În aceste cazuri, se poate interveni la doi ani după ce copacii au căzut. Și în acest an, vremea a făcut ravagii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic adoptat de Camera Deputaților

Danemarca va planta un miliard de copaci pe terenuri agricole în următorii 20 de ani

O suprafață de cinci ori cât România din pădurea amazoniană a fost defrișată în ultimii 40 de ani. Avertismentul specialiștilor

Partenerii noștri