Live

NASA amână din nou lansarea misiunii Artemis 1 către Lună

Data publicării:
Lansarea primei misiuni Artemis spre Lună a fost anulată. Foto: Profimedia Images

Lansarea de către NASA a noii sale rachete gigantice SLS către Lună, deja amânată de două ori din cauza unor probleme tehnice, nu va avea loc mai devreme de 27 septembrie, a anunţat luni agenţia spaţială americană.

Misiunea Artemis 1 are ca scop propulsarea cu ajutorul SLS (Space Launch System), cea mai puternică din lume, a capsulei Orion, fără echipaj uman, în jurul Lunii, pentru a verifica dacă propulsorul şi capsula aferentă sunt sigure pentru a opera zboruri viitoare cu echipaje de astronauţi.

Pentru a obţine undă verde, echipele NASA trebuie să finalizeze cu succes un test de umplere a rezervoarelor vehiculului spaţial cu combustibil şi să obţină o derogare specială pentru a evita re-testarea bateriilor pe un sistem de distrugere de urgenţă a rachetei. Dacă agenţia nu obţine această derogare, racheta va trebui să se întoarcă în clădirea de asamblare, ceea ce ar provoca întârzieri de câteva săptămâni în calendarul stabilit.

Posibila fereastră de lansare din 27 septembrie se va deschide la ora locală 11:37 timp de 70 de minute, cu o încheiere a misiunii prevăzută pentru 5 noiembrie. O a doua fereastră posibilă este prevăzută pentru 2 octombrie, a precizat NASA într-o postare pe blog, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Săptămâna trecută, NASA a anunţat că speră să poată lansa SLS pe 23 sau 27 septembrie.

Lansarea rachetei a fost anulată luni, 29 august, apoi din nou sâmbătă, 3 septembrie, din cauza unor probleme tehnice, amânând lansarea efectivă a programului spaţial american Artemis ce vizează revenirea oamenilor pe Lună, o etapă care ar trebui să permită echipajelor de astronauţi să ajungă ulterior şi pe planeta Marte.

Principalul obiectiv tehnic al misiunii Artemis 1 este acela de a verifica scutul termic al capsulei, care trebuie să revină în atmosfera terestră cu o viteză de aproape 40.000 de km/h şi la o temperatură care va fi de aproximativ jumătate din cea înregistrată la suprafaţa Soarelui.

Capsula Orion are misiunea de a se aventura până la o distanţă de 64.000 de kilometri în spatele Lunii, mai departe decât a ajuns orice vehicul spaţial cu echipaj uman de până acum.

După această primă misiune, Artemis 2 va duce în 2024 un echipaj de astronauţi până în proximitatea Lunii, fără însă să aselenizeze. Această onoare îi va reveni echipajului misiunii Artemis 3, în 2025 cel mai devreme. După aceea, NASA doreşte să lanseze o misiune lunară pe an.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în calota glaciară din Groenlanda

Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Partenerii noștri