Live

„Nu am încredere deloc în ce recomandă ei”. Influencerii români, luați în vizor de ANPC. Ce riscă cei care fac reclamă mascată

Data publicării:
ANPC avertizează că influencerii care refuză să marcheze conținutul publicitar riscă chiar închiderea conturilor de pe rețelele sociale. FOTO: Shutterstock

Protecția Consumatorilor a pus ochii pe influencerii români. Inspectorii vor să-i descopere pe cei care fac reclamă mascată. Mai multe vedete ale spațiului online au primit deja mesaje în care li se cere să-și marcheze corespunzător momentele în care promovează produse sau mărci. Săptămâna viitoare inspectorii ANPC spun că vor avea și întâlniri cu creatorii de conținut ca să le explice cum să-și marcheze postările sponsorizate.

Un influencer cu peste 200.000 de urmăritori pe instagram spune că a fost luat în vizor de inspectorii ANPC, care i-au cerut să marcheze publicitatea. Tânăra este însă nemulțumită și spune că autoritatea de control o trage la răspundere și pentru postările care de fapt nu ar fi sponsorizate.

Sînziana Sooper, influencer: „Cei de la ANPC au început să facă controale pe conturile creatorilor de conținut, să vadă cine precizează că are o postare sponsorizată și cine nu, astfel că am primit și eu o scrisoare de la ei în urmă cu câteva zile, în care se vedea foarte clar că mi-au analizat în detaliu contul. Le-am dat un mail să mă lumineze, să-mi spună cum e corect și legal să fac, ce hashtaguri trebuie să folosesc atunci când eu precizez niște branduri cu care nu am nicio colaborare, sau un serviciu, sau un hotel.”

La rândul lor, inspectorii ANPC atrag atenția că postările nemarcate pot influența decizia urmăritorilor de cumpărare și din acest motiv cheamă vedetele online la discuții.

Sebastian Hotca, ANPC: „Noi vom avea săptămâna viitoare discuții cu principalii influnceri raportat la numărul de urmăritori. Încercăm să discutăm cu aceștia, să explicăm care sunt exigențele legale din acest punct de vedere, felul în care trebuie să facă aceste marcaje. Este foarte important pentru toți cei care fac reclame să marcheze acest lucru, să marcheze publicitattea pentru că, altfel, putem duce în eroare categorii de persoane care, știm cu toții, acești influenceri au mulți urmăritori și numele lor spune că influențează decizia acestora de cumpărare sau tranzacționare. Și ANAF a declanșat o verificare în acest sens, iar în momentul în care se încasează un preț pentru această reclamă, un comision, ca să spun așa, e normal ca acest lucru să fie marcat corespunzător.”

Tinerii sunt cel mai ușor de influențat

Tinerii sunt cel mai ușor de influențat, iar în final tot ei sunt cei care cumpără ușor produse recomandate de creatorii de conținut, spun specialiștii.

Reporter: „Ai cumpărat vreodată produse dupa recomandările lor?”

Tânără: „Nu, dar am mers la restaurante după recomandări. Am putut să observ că e reclamă plătită în spate, dar asta trebuie nuanțat. Uneori m-am simțit păcălită, alteori nu. Sută la sută trebuie marcată publicitatea.”

Tânăr: „Am văzut că în străinătate deja există legislație, care a fost pusă în aplicare, așa încât influencerii să fie obligați să menționeze dacă au fost sau nu plătiți pentru promovarea acelor produse.”

Tânără: „Consider că ar trebui să marcheze. Influencerii pe care eu îi urmăresc de obicei marchează, pun acolo un tag. După părerea mea ar fi o chestie de onestitate față de noi, cei care îi urmărim.”

Tânără: „De cele mai multe ori sunt fake-uri, sunt țepe. Nu am încredere absolut deloc în ce recomandă ei.”

ANPC avertizează că influencerii care refuză să marcheze conținutul publicitar riscă chiar închiderea conturilor de pe rețelele sociale.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

„Consumatorii ar trebui să fie atenți la produsele cu prețuri foarte mici”. Recomandările ANPC pentru cadourile de Crăciun

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri