Live

Cele mai așteptate jocuri în 2018

Data publicării:

Copiii zilelor noastre sunt mult mai captivaţi de jocurile electronice decât de jocurile clasice. Sea of Thieves, Dragon Ball Fighter sau Ni no Kuni II sunt trei dintre cele mai aşteptate jocuri ale anului 2018. Şi au bugete de milioane de euro! Aşa că aşteptările sunt pe măsură. Despre platformele recomandate de specialiştii în gaming vorbim la „Jurnal pentru copii”. Let's play!

Piața jocurilor video se dezvoltă într-un ritm amețitor. În fiecare an apar continuări ale celor mai cunoscute titluri lansate în trecut sau producții noi, care îi pun pe jar pe toți pasionații de gaming. Și în 2018 urmează să se lanseze jocuri, așteptate în egală măsură de copii și adulți!

„Când te gândești că joci cu altcineva, cam îți place să stai toată ziua. Și asta nu prea e bine, pentru că noi trebuie să ne facem și temele, oamenii mari să meargă și la muncă. Nu trebuie să stea toată ziua la calculator”, spune tânărul Alexandru.

Shooter-ele și jocurile cu mașini atrag cel mai mult, în primul rând pentru că sunt apropiate de realitate.

The Crew 2 este urmarea faimosului joc cu mașini lansat în 2014. Pe lângă așteptatele curse auto, jocul vă oferă șansa să folosiți cam toate vehiculele care au motor, de la avioane, șalupe de viteză până la motociclete. The Crew 2 urmează să fie lansat la jumătatea lunii martie în versiuni pentru Playstation 4, Xbox și PC.
 
Mai este cineva care nu a auzit de Spider-Man? Ei bine, anul acesta se lansează jocul super-așteptat de fanii eroului care salvează oameni. Experții în gaming spun că Spider-man are culori vii, iar supereroii Marvel și Spider-Man sunt mult mai degajați și ...relaxați”!

Ni no Kuni 2: Revenant Kingdom este un alt joc mult așteptat, care va fi lansat în mai puțin de trei luni. În lumea Ni No Kuni, regatul Ding Dong Dell este faimos pentru felul în care trăiesc pisicile, șoarecii și oamenii. În urma unei lovituri de stat, regele Evan este alungat din regat, împreună cu supușii săi loiali. Ni no Kuni II: Revenant Kingdom prezintă în detaliu povestea regelui deposedat, călătoria sa și ambiția de a uni lumea.

Dacă sunteți atrași de mare, corăbii și pirați, Sea of Thieves este un joc pe care trebuie să îl urmăriți. Producția este o combinație de acțiune și aventură, care va oferi bătălii maritime, corăbii care vor putea fi controlate de un echipaj format din partenerii din multiplayer, toate susținute de o grafică reușită. Sea of Thieves va fi lansat pe Xbox One și PC-Windows 10 în primăvara acestui an.

Dacă v-ați săturat de acțiune, Railway Empire este un simulator care are ca subiect trenurile și managementul unei companii de profil din America secolului XIX. Orice jucător va putea clădi un adevărat imperiu, achiziționând locomotive și vagoane, stații de tren și... uzine. Și acesta, ca orice joc cu mașini sau shooter are beneficii, spun pasionații. 

„În primul rând dexteritatea, pentru că trebuie să îți miști degetele foarte repede. După aceea gândirea, că trebuie să te duci prin anumite locuri, ca să omori cât mai mulți inamici”, explică Alexandru. 

Acestea sunt doar câteva dintre titlurile care urmează să fie lansate în 2018. Unele trebuie jucate de copii doar cu acordul părinților, în timp ce altele, precum Sea of Thieves este interzis persoanelor sub 12 ani. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) ROG Ally: cea mai rapidă consolă portabilă

(P) ROG Ally: o adevărată mașină de jocuri portabilă

Un hamster simpatic și genial și-a bătut stăpânul la un joc de strategie

Băiatul care s-a furișat într-un container și a ajuns în altă țară în timp ce juca de-a v-ați ascunselea s-a întors, în sfârșit, acasă

Partenerii noștri