Live

„Inel de foc” deasupra SUA. Un fenomen astronomic spectaculos va avea loc în acest weekend

Data actualizării: Data publicării:
Americanii vor avea şansa să observe sâmbăta aceasta o eclipsă de Soare inelară. FOTO: Shutterstock

Americanii vor avea şansa să observe sâmbăta aceasta o eclipsă de Soare inelară, în timpul căreia Luna va obtura pentru câteva minute Soarele şi va lăsa să apară „un inel de foc”, informează AFP, citată de Agerpres.

După Statele Unite, eclipsa va fi vizibilă în mai multe ţări din America Centrală şi America de Sud (Mexic, Columbia, Brazilia etc).

În timpul unei eclipse inelare, Luna este la o distanţă mai mare de Terra decât în timpul unei eclipse totale, iar diametrul ei pare, pentru privitorii de pe Terra, cu mult mai mic decât cel al Soarelui, efectul fiind apariţia unui „inel” portocaliu.

Evenimentul, care promite să fascineze milioane de persoane, este totodată o oportunitate ştiinţifică pentru NASA, care preconizează studierea de aproape a schimbărilor de temperatură şi ale celor din atmosferă în timpul eclipsei.

Pentru observarea eclipsei sunt necesari ochelari speciali, chiar şi în cazul celor care se află mai departe de zona optimă de observaţie şi care nu vor vedea decât o eclipsă parţială, a precizat Agenţia spaţială americană.

Eclipsa va fi vizibilă începând de la ora 9:15 dimineaţa, ora locală, în statul american Oregon şi va traversa Statele Unite până când va fi vizibilă, la ora 11:50, pe cerul din sudul Texasului.

Eclipsa va putea fi observată în regiuni din opt state americane

În total, va putea fi observată în regiuni din opt state americane (printre care California, Nevada, Utah, Arizona, Colorado şi New Mexico).

„Inelul de foc” care va face vizibil conturul Soarelui va dura de la câteva zeci de secunde la peste cinci minute, în funcţie de locul de observare.

În Statele Unite, „peste 6,5 de milioane de persoane locuiesc pe traiectoria eclipsei”, a explicat cu prilejul unei conferinţe de presă Alex Lockwood, din cadrul NASA. Circa 68 de milioane de persoane locuiesc la circa 300 de kilometri de traiectoria eclipsei, ceea ce înseamnă o distanţă de câteva ore, a mai adăugat ea.

„Şi toată lumea din partea continentală a Statelor Unite va putea de fapt să vadă o eclipsă parţială”, a mai precizat ea.

NASA urmează să difuzeze online o emisiune video care va include transmisiuni în direct din New Mexico şi Texas.

La Albuquerque, un festival anual al baloanelor cu aer cald care are loc concomitent cu eclipsa promite să livreze imagini senzaţionale.

Evenimentul va fi un fel de repetiţie generală înaintea unei eclipse totale care va avea loc în aprilie 2024 şi va fi vizibilă din Statele Unite.

Aceste două eclipse, inelară şi totală, „vor fi absolut uimitoare pentru cercetarea ştiinţifică”, a declarat Madhulika Guhathakurta, cercetătoare în cadrul departamentului de heliofizică a NASA.

„În timpul unei eclipse solare se produce o scădere semnificativă a densităţii electronilor din ionosferă. Şi chiar dacă efectele atmosferice ale eclipselor solare sunt studiate de peste 50 de ani, persistă numeroase întrebări. Spre exemplu, cât din ionosferă e afectată, pentru ce perioadă de timp şi de ce se întâmplă asta?”, a subliniat ea. 

NASA va lansa trei rachete

NASA va lansa trei rachete de sondare de la baza militară de la White Sands, New Mexico: una înaintea eclipsei, una în timpul eclipsei şi ultima, după eveniment.

Scopul este colectarea de date despre câmpurile magnetice şi electrice, densitatea electronilor, temperatura, care va scădea din cauza umbrei produsă de Lună. Fenomenul ar putea totodată afecta animalele.

O eclipsă totală a avut loc în 2017 în Statele Unite. După cea din aprilie, următoarea eclipsă în SUA va fi vizibilă în 2044.

O eclipsă totală va fi vizibilă în Spania în august 2026.

Soarele este de circa 400 de ori mai mare ca Luna, dar este situat la o distanţă de 400 de ori mai mare şi de aceea cei doi aştri par similari în mărime când îi privim de pe Terra.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri