Live

Elon Musk lansează un model de AI numit xAI. Este primul său model de inteligență artificială

Data publicării:
xAI lucrează şi cu Tesla, X şi alte companii. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Startupul de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, va lansa sâmbătă primul său model de inteligenţă artificială, unui grup select, a declarat vineri miliardarul şi CEO-ul Tesla, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Lansarea vine la aproape un an după ce ChatGPT al OpenAI a atras imaginaţia companiilor şi utilizatorilor din întreaga lume, stimulând o creştere uriașă a adoptării tehnologiei AI generative.

Musk a co-fondat OpenAI, compania din spatele ChatGPT, în 2015, dar a demisionat din consiliul companiei în 2018.

„În unele privinţe importante, acesta (noul model xAI) este cel mai bun care există în prezent”, a spus el vineri.

Miliardarul care a criticat eforturile Big Tech AI şi cenzura a declarat la începutul acestui an că va lansa o AI maximă, care caută adevărul, care încearcă să înţeleagă natura universului, pentru a rivaliza cu Google Bard şi Microsoft Bing AI.

Echipa din spatele xAI, care a fost lansată în iulie anul acesta, provine de la DeepMind, Google, compania mamă a Windows şi alte firme de top de cercetare în domeniul AI.

Deşi X, deţinută de Musk, firma de social media cunoscută anterior sub numele de Twitter, şi xAI sunt separate, companiile lucrează îndeaproape împreună. xAI lucrează şi cu Tesla şi alte companii.

Larry Ellison, cofondatorul Oracle şi un auto-descris prieten apropiat al lui Musk, a declarat în septembrie că xAI a semnat un contract pentru a-şi antrena modelul AI pe cloudul Oracle.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Elon Musk confirmă că a concediat 80% dintre angajații Twitter (actuala X)

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

Elon Musk a dezvăluit detalii din proiectul său „radical” de reformare a statului federal american. Ce prevede planul miliardarului

Partenerii noștri