Live

Peşti fosilizaţi din ziua în care un asteroid a lovit Pământul acum 66 de milioane de ani, descoperiţi în SUA

Data publicării:
Foto: Robert DePalma, University of Kansas

O echipă de cercetători a descoperit în Statele Unite fosile extrem de bine conservate de peşti de acum 66 de a milioane de ani, care au murit în momentul impactului unui asteroid responsabil de extincţia a 75% din viaţa de pe Pământ şi poate şi de cea a dinozaurilor, potrivit News.ro.

Aceste fosile de peşti şi animale ancestrale au fost descoperite în situl din Dakota de Nord, la 3.000 de kilometri de craterul Chicxulub, unde impactul cu asteroidul s-a produs în Marea Caraibelor. 

Studiul, care va apărea luni în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences, arată până la ce punct acest eveniment a avut un impact devastator foarte rapid pe suprafeţe mari, subliniază autorul principal, Robert DePalma, citat de site-ul de specialitate EurekAlert.

„Este ca un muzeu de la sfârşitul perioadei Cretacicului pe un strat de o jumătate de metru grosime”, descrie Mark Richards, unul dintre autorii şi profesorii de la Universitatea californiană Berkeley, într-un comunicat al instituţiei. 

Şocurile provocate de impactul asteroidului au generat valuri uriaşe într-o mare pe locul unde în prezent este Dakota de Nord, care, ajungând la un râu cu peşti din apropiere, a inversat cursul. Torentele de pietre şi resturi s-au abătut asupra lor, înainte ca un al doilea val să-i îngroape. S-au fosilizat cu timpul. 

„O acumulare de peşti de apă dulce, de vertebrate terestre, de arbori (...) şi de alte creaturi marine au fost prinse în acest strat”, a explicat Robert DePalma.

„Înainte de a muri, peştii au inhalat fragmente de sticlă numite tectite propulsate de asteroid”, punctează cercetătorii, care au găsit bucăţi din acestea în branhiile peştilor. „Unii peşti au murit din cauză că le-au ingerat", estimează ei. 

Biodiversitatea din sit este remarcabilă.

„Cel puţin câteva exemplare se dovedesc a fi noi specii, iar altele sunt cele mai bune exemple din specia lor. Urmărim înregistrarea unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria Terrei. Niciun alt sit nu prezintă astfel de urme”, a spus DePalma.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premieră în România: Luciul apei Mării Negre a fost scos la licitație pentru ferme piscicole. Cât costă să închiriezi un metru pătrat

De unde provin meteoriţii care lovesc Pământul. Astronomii au făcut o descoperire surprinzătoare

Asteroidul uriaș care a exterminat dinozaurii nu a fost singur. Descoperirea făcută de oamenii de știință

Capsula SpaceX care îi va readuce înapoi pe Terra pe astronauţii blocaţi în spaţiu s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională

Partenerii noștri