Live

„Părinţii” vaccinului anti-COVID-19 de la Pfizer: Avem 15 vaccinuri împotriva cancerului aflate în teste clinice

Data actualizării: Data publicării:
Soții Oezlem Tureci și Ugur Sahin, „părinții” vaccinului BioNTech/Pfizer. Foto: Profimedia

Ugur Sahin şi Özlem Türeci sunt soţii imuno-oncologi co-fondatori ai BioNTech, compania care a dezvoltat vaccinul anti-COVID-19 pentru Pfizer. Ei fac studii privind potenţialul ARN-ului de a pune în mişcare sistemul imunitar şi în lupta împotriva cancerului şi a altor boli precum malarie şi HIV, potrivit Mediafax.

Turcii crează speranţe lumii cu un anunţ uriaş: „Avem 15 vaccinuri anticancerigene supuse testării clinice, cel mai avansat fiind cel împotriva melanomului”.

În următorii 5 ani, cei doi soţi plănuiesc „să aducă pe piaţă unele dintre ele şi, de asemenea, să aducă alte vaccinuri noi într-un stadiu avansat de dezvoltare clinică”.

Sahin şi Türeci şi-au început cercetările importante în anii 1990, cu studii menite să întărească sistemul imunitar împotriva cancerului prin ARN mesager. Prin urmare, acelaşi principiu folosit pentru a dezvolta vaccinul anticoronavirus.

Progresele ştiinţifice importante ale acestei perechi sunt acum relatate într-o carte intitulată „Vaccinul care a schimbat lumea”, scrisă împreună cu jurnalistul Joe Miller.

„ARN mesager - a explicat Ugur Sahin - este cea mai veche formă de programare construită de natură, deoarece transmite celulelor instrucţiunile de producere a proteinelor. Am înţeles imediat potenţialul enorm care exista în furnizarea de informaţii direct celulelor imune, codificându-le în ARN mesager. Şi apoi lasă sistemul imunitar să facă ceea ce face cel mai bine: să ne protejeze corpul de ameninţări”.

„Următorii cinci până la zece ani ar putea duce la o schimbare de paradigmă în multe dintre vaccinurile existente”

Pentru soţia sa, Özlem Türeci, pandemia a fost doar botezul focului pentru utilizarea tehnologiei ARM mesager. „Următorii cinci până la zece ani - a spus omul de ştiinţă - ar putea duce la o schimbare de paradigmă în multe dintre vaccinurile existente”.

Există, de asemenea, multe alte boli pe care soţii intenţionează să le abordeze pe termen scurt prin metoda lor clinică. Este vorba despre malarie şi tuberculoză, dar şi HIV.

„ARN mesager ne permite să reprogramăm sistemul imunitar nu doar pentru a-l stimula, ci şi pentru a-l calma - explică ei - iar acest lucru va fi preţios pentru tratamentul bolilor autoimune în care daunele sunt făcute de un sistem imunitar hiper-reactiv - şi în medicina regenerativă”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Ce a aflat un bărbat după câteva analize de rutină

Tot mai multe cazuri de cancer intestinal depistate la tineri. Care sunt cauzele

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Partenerii noștri