Live

NASA: Calea Lactee are cel puțin 300 de milioane de planete pe care se poate locui

Data actualizării: Data publicării:
Foto: NASA/Profimedia Images

Galaxia noastră este plină de planete potențial locuibile - cel puțin 300 de milioane, potrivit NASA, scrie CNN.

Telescopul spațial Kepler al agenției spațiale americane a petrecut nouă ani într-o misiune de vânătoare de planete și a identificat mii de exoplanete din galaxia noastră înainte de a rămâne fără combustibil.

Cu toate acestea, întrebarea principală a misiunii inițiale a rămas: câte dintre aceste planete sunt locuibile?

Oamenii de știință din întreaga lume au analizat datele lui Kepler și susțin că au găsit răspunsul. Potrivit cercetărilor publicate în The Astronomical Journal, există aproximativ 300 de milioane de lumi potențial locuibile în galaxia noastră, adică planete telurice (formate din roci și metale) capabile să susțină apă lichidă la suprafața lor.

Foto: Nasa.gov

NASA a declarat că acest număr este o aproximare conservatoare și „ar putea fi mult mai multe”.

Unele dintre aceste planete descoperite ar putea fi suficient de aproape de sistemul nostru solar pentru a fi considerate „vecini interstelari”, cea mai apropiată fiind la aproximativ 20 de ani lumină distanță.

„Kepler ne-a arătat deja că există miliarde de planete, dar acum știm că o bucată bună din acele planete ar putea fi telurice și locuibile”, a declarat Steve Bryson, cercetător NASA și autorul principal al studiului.

„Deși acest rezultat este departe de a fi o valoare finală, iar apa de pe suprafața planetei este doar unul dintre numeroșii factori care susțin viața, este extrem de interesant faptul că am calculat că aceste lumi sunt atât de comune cu o încredere și o precizie atât de ridicată”, a adăugat Bryson.

Studiul a fost o colaborare globală între oamenii de știință ai NASA care au lucrat la misiunea Kepler și cercetătorii de la agenții spațiale internaționale, din Brazilia până în Danemarca.

Condițiile pentru a susține viața

În Calea Lactee există între 100-400 de miliarde de stele, conform estimărilor NASA. Fiecare dintre acestea găzduiește probabil cel puțin o planetă- ceea ce înseamnă că există miliarde de planete și doar câteva mii au fost descoperite până acum.

O mulțime de factori influențează dacă o planetă poate susține viața, inclusiv atmosfera și compoziția sa chimică. Dar, pentru a restrânge zecile de miliarde de opțiuni, cercetătorii din acest studiu s-au concentrat pe câteva cerințe de bază.

NASA/Ames Research Center/Daniel Rutter

Au căutat stele similare Soarelui ca vârstă și temperatură pentru a nu fi prea calde sau active. De asemenea, au căutat exoplanete cu o circumferință similară Pământului și le-au selectat pe cele care ar putea fi formate din roci.

Totodată, au luat în considerare și distanța fiecărei planete de steaua ei- să nu fie nici prea aproape, pentru că altfel apa s-ar putea vaporiza, dar nici prea departe pentru că apa ar putea îngheța.

„Zona Goldilocks”

O planetă locuibilă trebuie să se afle în zona „tocmai potrivită”, sau așa-numita zonă Goldilocks, pentru a susține apa lichidă la suprafața sa.

Estimările anterioare ale numărului de planete locuibile nu reflectau modul în care temperatura și energia unei stele ar putea fi absorbite de planetele sale, a declarat comunicatul NASA.

De această dată, oamenii de știință au reușit să includă și acești factori în analiza lor, mulțumită datelor suplimentare adunate de misiunea Gaia a Agenției Spațiale Europene care realizează o hartă 3D a galaxie noastre.

Foto: NASA / ESA

„Am știut întotdeauna că definirea capacității de a susține viața doar prin prisma distanței fizice a unei planete față de steaua sa, astfel încât să nu fie prea cald sau prea rece, ne lăsă cu o mulțime de supoziții”, a declarat Ravi Kopparapu, cercetător NASA și co-autor al studiului.

După calcularea acestor factori, cercetătorii au folosit o estimare conservatoare că 7% din stelele asemănătoare Soarelui ar putea găzdui lumi locuibile. Dar rata ar putea fi de până la 75%, spun oamenii de știință.

NASA a declarat că va colabora cu alte agenții spațiale pentru a perfecționa estimarea în cercetările viitoare, ceea ce va ajuta la modelarea planurilor pentru următoarele etape ale descoperirilor de exoplanete și construirea noilor telescoape.

În prezent, misiunea TESS a NASA este cel mai recent „vânător de planete” care caută exoplanete.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în calota glaciară din Groenlanda

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună. Când se va apropia din nou de planeta noastră

Partenerii noștri