Live

Gaura neagră din inima galaxiei noastre deformează spațiu-timpul și se apropie de viteza maximă de rotație

Data publicării:
O mai bună înțelegere a fenomenelor ce au loc în inima galaxiei noastre ne-ar putea ajuta să investigăm existența unor „obiecte foarte interesante și intrigante, precum găurile de vierme”. Foto: Profimedia Images

Gaura neagră super-masivă din centrul Căii Lactee, numită Sagittarius A*, se rotește foarte repede și modifică continuumul spațio-temporal din jurul ei, potrivit unui nou studiu citat de CNN.

Spațiu-timpul este un continuum cu patru dimensiuni care descrie felul în care percepem spațiul, îmbinând timpul unidimensional cu spațiul tridimensional pentru a reprezenta structura spațiului care se curbează sub efectul corpurilor cerești uriașe.

O echipă de fizicieni a observat gaura neagră ce se află la 26.000 de ani-lumină de Pământ cu ajutorul Observatorului NASA Chandra X-ray – un telescop proiectat pentru a detecta emisiile de raze X provenite din regiunile fierbinți ale Universului.

Cercetătorii au calculat viteza de rotație pe care o are Sagittarius A* printr-o metodă care analizează undele radio și emisiile cu raze X din materialul și gazele care se găsesc în jurul găurilor negre – regiune cunoscută sub numele de disc de acreție. Aceștia au descoperit că Sagitarrius A* se rotește cu o viteză apropiată de valoarea maximă (între 0,84 și 0,96, unde 1 este valoarea maximă).

Oamenii de știință au confirmat astfel că gaura neagră se rotește, ceea ce provoacă efectul Lense-Thirring: acest efect de distorsiune are loc atunci când o gaură neagră deformează spațiu-timpul prin mișcarea sa de rotație.

Primele imagini ale unor găuri negre: M87* (stânga) și Sagittarius A* (dreapta). Foto: Profimedia Images

„Cu această mișcare de rotație, Sagittarius A* modifică în mod dramatic forma spațiu-timpului din vecinătatea sa”, a spus Ruth Daly, autoarea principală a studiului și profesor de fizică la Penn State University.

„Suntem obișnuiți să gândim și să trăim într-o lume în care toate dimensiunile spațiale sunt echivalente – distanța până la tavan și distanța până la zid și distanța până la podea... toate sunt destul de liniare, nu e ca și când una din ele este complet strivită față de celelalte.”

„Dar când ai o gaură neagră care se învârte foarte repede, spațiu-timpul din jurul ei nu este simetric – gaura neagră rotitoare târăște după ea tot spațiu-timpul din jurul ei... strivește spațiu-timpul și arată cam ca o minge de fotbal [american]”, a explicat Daly.

Cercetătorii vor să descopere dacă există găuri de vierme în spațiu

Deformarea spațiu-timpului nu este nimic îngrijorător, dar o mai bună înțelegere a acestui fenomen poate fi foarte utilă pentru astronomii care studiază rolul găurilor negre în formarea și evoluția galaxiilor.

Viteza de rotație a găurii negre din mijlocul galaxiei noastre indică faptul că Sagittarius A* s-a format parțial prin acreție, spre deosebire de altele care se formează prin contopirea mai multor găuri negre mai mici, potrivit lui Dejan Stojkovic, profesor de cosmologie la Universitatea din Buffalo.

Studierea centrului galaxiei noastre ar putea nu doar să ofere mai multe informații despre istoria și structura sa, ci chiar să indice dacă este posibil să existe „niște obiecte foarte interesante și intrigante, precum găurile de vierme”, a adăugat Stojkovic, care a făcut studiat în 2019 aceste structuri ipotetice.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Cea mai mare erupţie solară din ultimii ani. Imagini impresionante surprinse de NASA

Astronomii au găsit jeturi de materie care ies dintr-o gaură neagră, lungi de milioane de ani lumină. De ce e importantă studierea lor

Un obiect cosmic misterios se mișcă atât de repede încât ar putea părăsi Calea Lactee. Cercetătorii nu știu sigur ce este

Misterul „stelei zombi” care a explodat acum 1.000 de ani. „În mod clar a trecut prin ceva extrem”

Partenerii noștri