Live

Codul secret cu care regele Spaniei își scria scrisorile a fost descifrat după 5 secole. Mesajul care vorbea despre un asasinat

Data actualizării: Data publicării:
Codul secret cu care regele Spaniei își scria scrisorile a fost descifrat după 5 secole. Foto: Profimedia

O echipă de cercetători a descifrat un cod secret vechi de cinci secole care dezvăluie un complot francez pentru a-l ucide pe împăratul roman și rege al Spaniei Carol al V-lea, relatează The Guardian.

Carol Cvintul a fost unul dintre cei mai puternici oameni ai secolului al XVI-lea. A condus un vast imperiu care cuprindea o mare parte din Europa de Vest și Americi, în timpul unei domnii de peste 40 de ani.

Echipa de la laboratorul de cercetare Loria din estul Franței a avut nevoie de șase luni pentru a descifra scrisoarea, scrisă în 1547 de împărat către ambasadorul său în Franța. Se întâmpla într-o perioadă tumultoasă, cu războaie și tensiuni între Spania și Franța, condusă la acea vreme de Francisc I, conducătorul renascentist care l-a adus pe Leonardo da Vinci din Italia.

Scrisoarea lui Carol către Jean de Saint-Mauris se afla de secole în colecțiile bibliotecii Stanislas din Nancy. Cécile Pierrot, o specialistă în criptografie la laboratorul Loria, a auzit pentru prima dată de existența ei la o cină în 2019 și, după multe căutări, a reușit să o vadă în 2021.

Scrisoarea care purta semnătura lui Carol Cvintul era misterioasă și total de neînțeles, a povestit ea.

A început o muncă minuțioasă, ajutată de computere. Pierrot a găsit „familii distincte” de aproximativ 120 de simboluri folosite de Carol al V-lea.

„Cuvinte întregi sunt criptate cu un singur simbol”, iar împăratul a înlocuit vocalele care vin după consoane cu semne, a spus ea, adăugând că s-a inspirat probabil din arabă.

Dar lucrurile nu au fost deloc simple. Regele a folosit și simboluri fără sens pentru a induce în eroare orice adversar care încerca să descifreze mesajul.

În iunie, Pierrot a reușit să deslușească o frază din scrisoare, iar apoi echipa a spart codul cu ajutorul lui Camille Desenclos, un istoric.

O altă scrisoare de la Jean de Saint-Mauris, în care destinatarul a mâzgălit o formă de cod de transcriere pe margini, a ajutat și ea la elucidarea misterului.

Desenclos a spus că este „rar ca un istoric să reușească să citească o scrisoare pe care nimeni nu a reușit să o descifreze timp de cinci secole”. Mesajul „confirmă starea oarecum degradată” din 1547 a relațiilor dintre Francisc I și Carol Cvintul, care semnaseră un tratat de pace cu trei ani mai devreme, a spus ea.

Relațiile erau tensionate între cei doi, cu diverse încercări de a se slăbi reciproc. Scrisoarea vorbește despre zvonuri despre un complot pentru asasinarea lui Carol, despre care se spunea că se pregătea în Franța, a spus Desenclos. „Nu se știau multe” despre complot, dar din scrisoare reiese teama monarhului, a spus ea.

Cercetătorii speră acum să identifice și alte scrisori între împărat și ambasadorul său, „pentru a avea un o imagine clară a strategiei lui Carol Cvintul în Europa”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania

Nadal, glumeţ după ce a jucat, probabil, ultima partidă a carierei: Am pierdut primul meci de simplu din Cupa Davis şi ultimul

Partenerii noștri