Live

Celula care ar putea sta la baza unui tratament universal împotriva cancerului a fost descoperită din întâmplare

Data publicării:

Un nou tip de celulă a sistemului imunitar care ucide cele mai multe tipuri de cancer a fost descoperită din întâmplare de oamenii de știință britanici. Ar putea fi o descoperire istorică, relatează The Telegraph.

Cercetătorii de la Universitatea Cardiff au analizat sângele de la o bancă din Țara Galilor, în căutarea de celule imunitare care ar putea lupta împotriva bacteriilor, dar au găsit un tip complet nou de celulă T.

Acea nouă celulă imunitară are un receptor care nu a mai fost depistat până acum și care acționează ca un cârlig. Astfel se lipește de majoritatea cancerelor umane, dar ignoră celulele sănătoase.

În studiile de laborator s-a descoperit că celulele imunitare echipate cu acest receptor ucid cancerul pulmonar, al pielii, sângelui, colonului, sânului, oaselor, prostatei, ovarului, rinichilor și colului uterin.

Profesorul Andrew Sewell, de la Facultatea de Medicină a Universității Cardiff, autor principal al studiului și expert în celule T, spune că descoperirea unei celule care ar putea combate o gamă largă de cancere este „extrem de neobișnuită” și că ar putea sta la baza unei terapii universale împotriva cancerului.

„Nimeni nu știa că o astfel de celulă există”, a adăugat el.

Întrebat dacă această descoperire înseamnă că o persoană din Țara Galilor, căreia îi aparține sângele studiat, este complet imună la cancer, Sewell a spus: „Posibil. Această celulă imunitară ar putea fi destul de rară sau s-ar putea ca mulți oameni să aibă acest receptor, dar din anumite motive, nu este activat. Dar nu știm încă.”

Există deja terapii care folosesc celulele imunitare pentru a lupta împotriva unor tipurilor specifice de cancer, dar ele sunt eficiente doar în cazul unor forme de leucemie și nu funcționează în cazul tumorilor solide, care reprezintă cele mai multe tipuri de cancer.

Aceste tratamente - cunoscute sub denumirea de terapii CAR-T și TCR-T - implică prelevarea de celule imunitare de la un pacient și modificarea lor astfel încât să se poată lipi pe molecule care stau la suprafața celulelor canceroase. Celulele sunt apoi injectate în sângele pacientului.

Terapia CAR-T este folosită pentru anumite forme de leucemie, dar nu funcționează pentru tumorile solide. Terapiile TCR-T pot funcționa în alte tipuri de cancer, dar trebuie să se lipească pe un anumit tip de molecule numite, HLA, care variază foarte mult.

În schimb, noua celulă se atașează de o moleculă de pe celulele canceroase numită MR1, care este aceeași în toate tipurile de cancer uman. Acest lucru ar însemna că tratamentul ar funcționa pentru majoritatea cazurilor de cancer.

Până în prezent, rezultatele testelor de laborator s-au dovedit a fi încurajatoare. Cercetătorii spun că testele clinice pe oameni ar putea începe chiar din luna noiembrie a acestui an, dacă noul tratament trece de toate testele de siguranță în laborator.

„Dacă această nouă descoperire se va concretiza, va pune bazele unui tratament „universal”cu celule T, scăzând costurile extrem de ridicate asociate cu identificarea, generarea și fabricarea de celule T personalizate”, spune Profesorul Awen Gallimore, de la Centrul de Cercetare pentru Cancer al Universității Wales.

Există însă și riscuri.

„Suntem în mijlocul unei revoluții medicale care valorifică puterea sistemului imunitar în combaterea cancerului. Dar nu toată lumea răspunde la terapiile actuale și pot exista reacții adverse grave”, spune Daniel Davis, profesor de imunologie la Universitatea din Manchester.

„Echipa a demonstrat iî mod convingător că, în laborator, acest tip de celule imune reacționează împotriva mai multor tipuri de celule canceroase. Dar trebuie să înțelegem exact cum recunoaște și ucide celulele canceroase, fără să atace celulele sănătoase”, explică el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Nu există alimente minune care cresc imunitatea”. Cum ai grijă de sistemul imunitar în sezonul rece, potrivit specialiștilor

Bacterii modificate, utilizate într-un vaccin cu efecte promițătoare ca imunoterapie împotriva cancerului

Povestea unei românce condamnată la moarte de medicii din Bacău și salvată în Turcia. „Acolo nu s-a rostit cuvântul «moarte»”

Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care Kate îl urmează după ce a fost diagnosticată cu cancer

Partenerii noștri