Live

China a transportat plante și animale pe Lună. Experimentul la care vor fi supuse

Data publicării:

Sonda chineză Chang’e 4 a aselenizat, săptămâna trecută, pe partea îndepărtată a Lunii. Este o premieră istorică și prima ocazie de a exploata această regiune. Iar la bord sonda a transportat semințe de plante și ouă de viermi de mătase, scrie livescience.ro.

China a transportat la bordul sondei Chang’e 4 semințe de cartofi și semințele unui tip de creson sălbatic (Arabidopsis thaliana - înrudit cu varza și muștarul). Pe lângă acestea, pe Lună au ajuns pentru prima dată și animale - viermi de mătase, deocamdată în stadiu de ouă.

Ideea din spatele experimentului este ca plantele să producă oxigen pentru viermii de mătase. În schimb, viermii vor „hrăni” plantele cu bioxid de carbon și nutrienți. Cercetătorii vor studia cu atenție dezvoltarea acestora, pentru a vedea dacă plantele pot trece cu succes prin procesul de fotosinteza și dacă acestea sunt capabile să crească și să înflorească în mediul de pe Lună.

„Vrem să studiem respirația semințelor și procesul de fotosinteză pe Lună”, a spus Xie Gengxin, omul de știință care a gândit acest experiment, potrivit Xinhua, agenția publică de presă din China.

Pentru acest experiment au colaborat nu mai puțin de 28 de universități chineze, sub îndrumarea Chongqing University. Semințele și viermii de mătase au fost plasați într-un cilindru de 0,8 litri, construit dintr-un aliaj de aluminiu. Înăuntru, oamenii de știință au pus pământ, apă și nutrienți. Lumina soarelui va intra în cilindru printr-un „tub”. Întreg experimentul va fi observat cu ajutorul unor camere plasate în interiorul cilindrului.

Cresonul a fost crescut cu succes și pe Stația Spațială Internațională. Rămâne de văzut însă dacă același lucru va fi posibil și pe partea îndepărtată a Lunii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Lansare cu succes către ISS a unui experiment ştiinţific dezvoltat integral în România. Ce va analiza dispozitivul în spațiu

Primul satelit de lemn din lume a fost lansat într-o misiune pentru a dovedi că „vom putea trăi în spațiu pentru totdeauna”

Partenerii noștri