Live

Cea mai lungă misiune cu echipaj chinez. Astronauții au ajuns cu succes la stația spațială a Chinei, care e în construcție

Data actualizării: Data publicării:
Vehiculul spaţial Shenzhou-13 a andocat la portul modulului Tianhe. Foto: Profimedia Images

Cei trei astronauţi ai celei mai lungi misiuni cu echipaj din China au andocat cu succes sâmbătă la staţia spaţială chineză, transmite AFP, care citează agenţia de stat China Nouă.

Vehiculul spaţial Shenzhou-13 care transportă astronauţii a andocat la portul radial al staţiei spaţiale, conform informaţiilor furnizate de Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman (CMSA).

Echipajul va rămâne timp de şase luni la bordul viitoarei staţii spaţiale aflate în construcţie, o durată record pentru programul spaţial chinez.

Vehiculul spaţial Shenzhou-13 a fost lansat vineri, la ora 16:23 GMT (ora locală 00:23, sâmbătă), de la centrul de lansări Jiuquan din deşertul Gobi.

Misiunea va depăşi de două ori precedentul record de durată al unei misiuni spaţiale chineze cu echipaj uman, stabilit în septembrie de astronauţii care au participat la misiunea precedentă, Shenzhou-12, şi care au petrecut trei luni la bordul modulului Tianhe, deocamdată singurul aflat pe orbita terestră dintre cele trei segmente care vor alcătui viitoarea staţie spaţială.

Foto: Profimedia Images

Echipajul este format din generalul Zhai Zhigang, în vârstă de 55 de ani, primul chinez care a realizat o ieşire extravehiculară pe orbită în 2008, Ye Guangfu, în vârstă de 41 de ani, aflat la primul lui zbor în spaţiu şi Wang Yaping, în vârstă de 41 de ani, care participă la o nouă misiune cu echipaj uman, la opt ani după prima călătorie din 2013.

Este cea de-a cincea dintr-o serie de 11 misiuni necesare pentru a finaliza construirea staţiei spaţiale chineze, prevăzută pentru sfârşitul anului 2022, conform Agerpres.

Denumită Tiangong („Palatul celest”), staţia spaţială va avea o mărime asemănătoare cu cea a fostei staţii sovietice MIR (1986-2001), iar durata sa de funcţionare va fi de cel puţin zece ani.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac cu cuțitul în China: un student a ucis opt oameni și a rănit alți 17

UE are dovezi „convingătoare” că o fabrică din China produce în secret drone pentru Rusia

Producătorii chinezi de automobile evită plata taxelor vamale prin asocierea cu cei europeni

WSJ: SUA au la dispoziție doi ani să prevină Al Treilea Război Mondial. Provocare uriașă pentru Pentagon

Partenerii noștri