Live

Trucul pe care adolescenții de pe TikTok îl folosesc ca să fure mașini moderne îi alarmează pe producătorii auto

Data actualizării: Data publicării:
Videoclipurile postate pe TikTok cu așa-zisa „Provocare Kia” îi arată pe adolescenți în timp ce demonstrează cum să furi anumite modele de mașini. Foto: Profimedia Images

Un trend apărut pe TikTok care permite aproape oricui să devină un hoț de mașini a explodat pe rețelele sociale, videoclipurile în care oamenii sunt învățați cum să fure mașini fiind vizualizate de milioane de utilizatori, uneori cu consecințe fatale, scrie Bloomberg.

Videoclipurile cu așa-zisa „Provocare Kia” îi arată pe adolescenți în timp ce oferă instrucțiuni pentru deschiderea unor anumite modele de mașini Kia și Hyundai.

Prin introducerea unui cablu USB într-o coloană de direcție ruptă, conform videoclipurilor postate pe TikTok, hoții pot să pornească motorul fără cheie – asemănător cu felul în care unii hoți folosesc o șurubelniță cu același rezultat.

Această metodă dă roade pentru că unele modele de Kia și Hyundai nu includ cipuri antifurt în sistemele lor. Trendul pare că va deveni un moment decisiv pentru domeniul securității auto.

Pentru a răspunde numărului „în creștere” de furturi, Hyundai se pregătește să lanseze o actualizare de program în luna martie pentru vehiculele afectate, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.

Kia caută și ea soluții, inclusiv dezvoltarea și testarea de programe de securitate. Ambele companii pun la dispoziția clienților aparate de blocare a volanului pentru a combate problema.

Nu se știe câte mașini au fost furate din cauza acestor videoclipuri apărute pe TikTok, dar este clar că numărul de cazuri este în creștere, scrie Bloomberg.

În luna octombrie, patru adolescenți au murit într-un accident de mașină în Buffalo, New York, după ce au furat o mașină cu ajutorul instrucțiunilor oferite pe rețelele sociale.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O pensionară a pierdut 600.000 de dolari după ce o bandă de escroci a păcălit-o că face parte dintr-o misiune secretă a FBI

Ministrul de Interne şi ambasadoarea SUA la București au discutat despre includerea României în Programul Visa Waiver

TikTok neagă în faţa Parlamentului European că l-a favorizat pe Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale

Oficiali TikTok trebuie să dea explicații în PE în legătură cu rolul platformei în alegerile din România

Partenerii noștri