Live

Funcția "Autopilot" a mașinilor Tesla este prezentată într-un mod înșelător, a decis justiția germană

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: GettyImages

Informațiile oferite de Tesla referitoare la funcția de asistență a șoferului "Autopilot" sunt înșelătoare, a decis o instanță germană, informează BBC.

Folosirea cuvântului "autopilot", alături de alte materiale de marketing, sugerează că vehiculul este complet autonom, deși tehnologie solicită șoferului să fie alert tot timpul, a stabilit instanța.

Tesla nu mai are dreptul promoveze aceste informații înșelătoare. Legea germană nu permite mașinile complet autonome pe drumurile publice.

Un grup german a reclamat informații prezente pe site-ul Tesla în iulie 2019, care promitea "potențial pentru condus autonom", inclusiv pe autostrăzi. Avansând orizontul de timp "până la finalul anului", Tesla anunța că mașinile sale vor putea recunoaște luminile semafoarelor și vor putea porni și opri automat în zonele urbane.

Instanța din Munchen a decis că "folosind termenul autopilot și cuvinte asemănătoare, Tesla sugerează că mașinile sale sunt capabile din punct de vedere tehnic de a opera complet autonom".

În 2018, două grupuri pentru protecția consumatorilor din SUA s-au plâns despre denumirea "înșelătoare" a funcției Autopilot.

Tesla a devenit un concurent pentru constructorii germani datorită poziției sale puternice pe piața de mașini electrice. Totodată, a ales să construiască în Berlin prima sa fabrică europeană.

Răspunzând la un mesaj pe Twitter, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a spus că piloții nu se opresc când pilotul automat al unui avion este activat. "Funcția Tesla Autopilot a fost denumită după termenul folosit în aviație".

"Totodată, cum rămâne cu "autobahn"?, a adăugat, referindu-se la cuvântul german pentru autostradă.

Săptămâna trecută, Elon Musk a anunțat că funcția de condus complet autonom este "foarte aproape" și că Tesla va deține tehnologia până la finalul anului.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a dezvăluit că a încercat să vândă Tesla către Apple, dar a fost ignorat de Tim Cook

Elon Musk avertizează că acțiunile care au dus Tesla la 500 de miliarde de dolari ar putea fi zdrobite "ca un sufleu de un baros"

Elon Musk sugerează că Tesla va construi în Germania o mașină mai ieftină decât Model 3

Elon Musk a dezvăluit că Tesla s-a aflat recent la o lună distanță de faliment

Partenerii noștri