Live

România rămâne pe ultimul loc din UE în privinţa investiţiilor în cercetare

Data publicării:
Bugetul pentru cercetare în România nu a crescut deloc, raportat la PIB, în zece ani. Foto: Profimedia Images

România a fost şi în 2021 la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare, cu investiții de aproape cinci ori mai mici decât media europeană, arată datele publicate de Eurostat, informează Agerpres.

Astfel, intenstitatea cercetării în România a fost de 0,48%, faţă de o medie de 2,27% în Uniunea Europeană. Intensitatea cercetării este calculată ca raport între cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare şi produsul intern brut şi este exprimată în procente.

În 2021, Uniunea Europeană a cheltuit 328 de miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare, în creştere cu 6% comparativ cu 310 miliarde de euro în 2020. În ceea ce priveşte intensitatea cercetării-dezvoltării, datele Eurostat arată că în UE această intensitate a scăzut de la 2,31% în 2020, până la 2,27% în 2021, o posibilă explicaţie fiind revenirea PIB în 2021 după o scădere semnificativă în 2020 din cauza pandemiei de COVID-19.

În rândul statelor membre, în 2021 cea mai mare intensitate a cercetării-dezvoltării a fost înregistrată în Suedia (3,35%), urmată de Austria (3,22%) şi Belgia (3,19%).

Doar şase state membre au alocat în 2021 mai puţin de 1% din PIB pentru cercetare&dezvoltare: Romania (0,48%), Malta (0,65%), Letonia (0,71%), Bulgaria (0,81%), Cipru (0,89%) şi Slovacia (0,95%).

Două treimi dintre statele membre UE au raportat o intensitate a cercetării-dezvoltării mai mare în 2021 decât în 2011, însă cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Belgia (1,02 puncte procentuale), Grecia (0,76 puncte procentuale), Polonia (0,69 puncte procentuale), Austria (0,55 puncte procentuale) şi Croaţia (0,53 puncte procentuale).

În România, intensitatea cercetării-dezvoltării nu a suferit modificări între 2011 şi 2021, rămânând la 0,48%.

Chiar dacă Uniunea Europeană a majorat intensitate cercetării-dezvoltării în ultimii zece ani, blocul comunitar este cu mult în urma SUA şi Japoniei, care au o intensitate a cercetării-dezvoltării de 3,45%, respectiv 3,26%.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România este ultima țară din UE la capitolul cercetare şi dezvoltare

Proiectul românesc al mașinii cu hidrogen i-a fost prezentat lui Klaus Iohannis. Cercetătorii de la Vâlcea, „deschizători de drumuri”

Nicolae Zamfir, directorul demis al laserului de la Măgurele: Am primit vestea cu stupoare, am fost demis în grabă, fără nicio discuție

Nanoroboți și mașini autonome în România. Proiecte futuriste de cercetare ar putea obține o finanțare de 200 milioane de euro de la UE

Partenerii noștri