Live

Video Povestea româncei Yael Leibușor, care a fost printre primii militari israelieni uciși de Hamas pe 7 octombrie. „A rămas pe poziție”

Data actualizării: Data publicării:
Yael Leibușor avea doar 20 de ani. Foto: Captură video Digi24

Printre primele victime ale teroriștilor Hamas se numără și o tânără româncă. La doar 20 de ani, Yael Leibușor a sfârșit pe câmpul de luptă, în haină militară, la granița cu Fâșia Gaza. Ea a fost cea care a dat semnalul când Israelul a fost atacat, dar nu a mai avut timp să se adăpostească. Familia a aflat abia după două zile că tânăra nu mai este în viață. Prima ipoteză luată în calcul era răpirea.

Yael Leibușor supraveghea granița Israelului cu Fâșia Gaza. A fost prima care a anunțat, sâmbătă dimineață, că teroriștii au pătruns în țară. A luat comanda, nu s-a adăpostit și a sfârșit în tirul de artilerie.

„Ea fiind de serviciu în acea dimineață a văzut că sunt mișcări neobișnuite, a avertizat conform serviciului ei. A rămas pe poziție, nu a intrat în buncăr pentru a se apăra. Și-a îndeplinit misiunea așa cum probabil orice fată din compania ei, dacă avea o misiune la ora aceea, și-ar fi îndeplinit”, spune unchiul tinerei, Lev Asaf.

Tânăra în vârstă de 20 de ani făcea parte dintr-o familie de români plecată din Piatra Neamț în urmă cu mai mulți ani. În 2022, a primit ordin de înrolare alături de alte fete din aceeași generație, iar anul acesta fusese chiar avansată în grad. Când nu era la serviciu, Yael avea grijă de mediul înconjurător și milita pentru protejarea acestuia. Pierderea ei este o adevărată lovitură pentru societate și familie, spun rudele.

„Nu știm ce s-a întâmplat. La început nu s-a știut foarte mult timp dacă este ostatică sau este moartă. A durat cam două zile până când s-a verificat și au găsit și identificat cadavrul”, mai spune unchiul fetei. 

Yael era singură la părinți, iar ultimul apel de pe telefonul mobil a fost către mama sa, cu o oră înainte să fie ucisă. Familia din țară a aflat, inițial, despre pierderea fetei din presa israeliană.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Alegeri prezidențiale 2024. Cum votează românii în zonele de război. Reguli de urmat în cazul unui atac aerian

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Partenerii noștri