Primarul pregătit deja pentru petrecerile post-pandemie: a achiziționat mese de berărie și scaune când toată lumea alerga după măști
Priorități neobișnuite ale unui primar de comună din Maramureș, în plină stare de urgență. Anul trecut, în aprilie, edilul s-a grăbit să achiziționeze mese de berărie și scaune pliante. Asta, în timp ce mai toate primăriile din România cumpărau echipamente de protecție pentru populație. Chiar dacă evenimentele sunt interzise și astăzi, primarul din Satulung spune că vrea să fie pregătit cu tot ce trebuie pentru nunțile, botezurile și pomenile ce vor veni după ce se încheie pandemia.
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Un tânăr de 19 ani din Maramureș a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 17 ani. Atacatorul a fost dus la audieri
Cel mai mare incendiu din România, din ultimii ani. Localnic: „Vântul l-a tras încoace, dintr-o dată s-au alarmat oamenii, pompierii”
„Dezastru, în viața mea n-am văzut așa ceva!” O furtună violentă a pus la pământ o pădure întreagă în Maramureș
„Brancardierul morții” va fi eliberat
Cazul complicat al fetei dispărute din Maramureș
Microbuz lovit cu bâte în plină stradă
Biserica de lemn din Borșa a ars aproape în totalitate
Al șaselea ucrainean rătăcit pe munte, găsit mort
„Păi, dar, lumea s-a oprit acuma aici? Eu sper că nu! Evenimentele astea vor avea loc, sigur”, spune Vasile Mureșan, primarul localității Satulung.
În satul Mogoșești trăiesc aproximativ 800 de persoane. După ce 400 de scaune au fost aduse la căminul cultural, jumătate dintre locuitori au locul asigurat.
Comuna Satulung, din județul Maramureș, are în componență 7 sate. Și tot atâtea cămine culturale. Evenimente importante nu prea erau pe aici nici înainte de pandemie, dar primarul localității a considerat că este necesar ca aceste achiziții să fie făcute cât mai rapid. Mai ales că pe timpul stării de urgență puteau fi făcute direct, fără licitație.
74.500 de lei au costat 500 de scaune și 65 de mese de berărie. Le-a negociat la sânge, spune primarul, și le-a depozitat la două din cele 7 cămine culturale. Când vor fi folosite sau în ce scop nu se știe.
Nedumerit, primarul localității Satulung explică importanța acestor scaune și mese: „E o stare de urgență, undeva, unde să stea oamenii? Astea trebe să le ai. Rămânem așa, nu mai facem nimic?”, se justifică primarul Vasile Mureșan.
Am vrut să aflăm dacă echipamentele de protecție necesare în pandemie le-a cumpărat înainte sau după această achiziție.
„S-au cumpărat. Deci tot ce o trebuit. Măști, tot ce o trebuit”, ne asigură primarul.
Localnicii par să-l contrazică:
„N-am primit nimic. Nimic, nimic, nimic. Măști și de astea nu s-au dat nimic”, spune un gospodar.
„Eu una nu am primit”, confirmă o localnică.
„De la Primărie n-am primit, dar am cumpărat de la magazin”, spune un alt locuitor al comunei.
Chiar dacă spun că nu au primit măști sau dezinfectanți de la Primărie, oamenii din comună pot fi siguri că au un loc pe care să se așeze la căminul cultural. Asta, bineînțeles, în vremurile în care distanțarea fizică va fi demult uitată. Până atunci, pe cele 500 de scaune va sta doar praful.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News